(foto) Lista celor mai elegante persoane din lume

collage
Foto:Lista celor mai elegante persoane din lume PC: colaj #diez

Actriţele Cate Blanchett şi Lupita Nyong’o – ambele premiate cu Oscar în acest an şi, totodată, unele dintre artistele extrem de apreciate pe covorul roşu la galele organizate la Hollywood – au fost incluse pe lista celor mai elegante persoane din 2014 întocmită de revista Vanity Fair.

De asemenea, editorii acestei reviste au anunţat, miercuri, faptul că ducesa de Cambridge, soţia prinţului William al Marii Britanii, a fost inclusă în Hall of Fame of Vanity Fair, relatează REALITATEA.

Cate Blanchett apare pentru a doua oară pe lista celor mai elegante persoane din lume întocmită de Vanity Fair, în timp ce Lupita Nyong’o debutează pe această listă anuală, care nu este realizată sub forma unui clasament. Lista este dominată de actriţe şi actori, dar ea include şi reprezentanţi ai caselor regale europene, vedete din sport şi din universul artelor.

 

Cate Blanchett PC: indianexpress.com
Cate Blanchett PC: indianexpress.com
Lupita Nyong PC: wall--art.com
Lupita Nyong PC: wall–art.com

Prinţesa Mary a Danemarcei, regina Maxima a Olandei şi actriţa Michelle Dockery, celebră pentru rolul din serialul „Downton Abbey”, au fost remarcate pentru stilul lor vestimentar, alături artistul Jeff Koons, jucătorul de fotbal american Victor Cruz şi cântăreţul Pharrell Williams.

Pharrell Williams, care a fost inclus pentru a doua oară în această listă, a spus că actorul Johnny Depp este „idolul” său în domeniul eleganţei, iar Victor Cruz a dezvăluit că îl admiră pe Pharell Williams pentru stilul său vestimentar.

 

Victor Cruz  PC: dailymail.co.uk
Victor Cruz PC: dailymail.co.uk
Prințesa Mary PC: dailymail.co.uk
Prințesa Mary PC: dailymail.co.uk
PC: fabsugar.com
Michelle Dockery PC: fabsugar.com
Pharrell Williams PC: fabsugar.com
Pharrell Williams PC: fabsugar.com

Deşi Lupita Nyong’o a fost lăudată pentru simţul ei estetic, atunci când a fost întrebată de jurnaliştii de la Vanity Fair în legătură cu magazinele de unde îşi cumpără ţinutele, actriţa a spus: „De nicăieri. Nu-mi place să merg la cumpărături”.

Actorul Neil Patrick Harris apare şi el pentru prima dată pe această listă, alături de Benedict Cumberbatch, Idris Elba, Emmy Rossum şi una dintre vedetele francizei „Harry Potter”, actriţa Emma Watson, care a spus că preferă lanţul de magazine britanic Topshop.

Catherine, ducesa de Cambridge, care a apărut pentru al patrulea an pe lista celor mai elegante persoane din lume, va fi inclusă în Hall of Fame of Vanity Fair alături de creatorul de modă Karl Lagerfeld, directorul de creaţie al casei Chanel.

Lista completă a celor mai elegante persoane din lume va fi publicată în numărul pe luna septembrie al revistei Vanity Fair care va ajunge la standurile de presă începând din 12 august.

 

Idris Elba PC: wall--art.com
Idris Elba PC: wall–art.com
Benedict Cumberbatch   PC: indianexpress.com
Benedict Cumberbatch PC: indianexpress.com
Emmy Rossum PC: thetrenddiaries.com
Emmy Rossum PC: thetrenddiaries.com
Catherine  PC: thetrenddiaries.com
Catherine PC: thetrenddiaries.com
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine