(video) BBC: Moldova face un pas înainte

BBC
Foto: PC: Captură video BBC

După semnarea Acordului de Asociere UE – Republica Moldova, presa străină se arată interesată de potenţialul economic al Moldovei şi de istoria ei.

Şi Ucraina, şi Republica Moldova au încercat să dezvolte o relaţie mai apropiată cu Uniunea Europeană, dar numai Moldova şi-a realizat dezideratul, la Bruxelles. Rusia, însă, a ripostat acestei acţiuni prin embargoul la importurile de producţie vinicolă din Moldova, scrie pentru BBC jurnalistul Stephen Sackura, transmite IPN.

Potrivit jurnalistului britanic, se resimte că Republica Moldova a fost neglijată cu atenţia de ţările europene, deşi se află pe acelaşi continent. Dincolo de capitala sa, Moldova are un aspect rudimentar, ca acum 100 de ani, a spus Stephen Sackura. „Drumurile sunt un calvar care îţi zguduie oasele. Caii trag căruţe încărcate cu produse şi oameni… Şi în timp ce ororile unui conflict urât au concentrat atenţia lumii asupra ţării vecine, Ucraina, populaţia rurală a Republicii Moldova are mai mult preocupări de comunitate, cum ar fi strângerea recoltei”, constată Stephen Sackura.

El mai spune că economia rurală a Moldovei este construită la bază pe mici ferme, munca este grea şi randamentul economic scăzut, iar acest aspect se resimte după colapsul URSS-ului şi efortul ei de a se transforma dintr-o republică sovietică într-o naţiune independentă.

Totuşi, este remarcabil faptul că, deşi a fost o „naţiune izolată”, Moldova se află în topul global al primelor ţări exportatoare de vinuri „Producătorii de vin din Moldova propulsează economia naţională. Cel puţin au făcut-o, dar anul trecut vânzările lor au scăzut, şi motivul nu a fost vremea sau solul, ci Moscova”, enunţă jurnalistul.

Vizitând întreprinderea de vinuri Cricova, Stephen Sackura a menţionat că „ruşii au avut mereu o predispoziţie pentru vinul moldovenesc, de la ţar până la comisarii sovietici. „Vinăria se mândreşte cu mii de hectare de viţă de vie frumos îngrijite, dar adevărata splendoare a Cricovei se află în subterană”.

Jurnalistul a văzut preţioasele colecţii pe care le păstrează cramele Cricovei, printre care cele ale lui Herman Goering, luate de Armata Sovietică din Berlin, în 1945 şi cea pe care o deţine Vladimir Putin.

Alexei Alexeev, director marketing de la Cricova, i-a spus jurnalistului britanic că relaţia lui Putin cu vinăria Cricova a început să răcească din momentul în care guvernanţii nu au mai găsit limbaj comun. Drept pedeapsă pentru Moldova că aceasta nu vrea să adere la Uniunea Euroasiatică, Rusia a interzis importarea vinului moldovenesc pe piaţa sa.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente