A fost lansat serviciul „Linia telefonică pentru copii”

initiative_legislative_lp_copii_1_octombrie_2012_8349464
Foto:11 6 111 este telefonul serviciului social, care va consulta copiii, părinții sau îngrijitorii acestora, PC: palihovici.pldm.md

Serviciile oferite vor fi cele de consiliere psiho-emoțională, informare și consultanță pentru copii. De asemenea, acesta va reprezenta o opțiune suplimentară de sesizare pentru persoane, care doresc să refere un caz privind necesitatea asistenței unui copil.

11 6 111 este telefonul serviciului social, care va consulta copiii, părinții sau îngrijitorii acestora.

Viceprim – ministrul Republicii Moldova, Tatiana Potîng, în cadrul conferinţei de lansare a serviciului a amintit: „Necesitatea Liniei Telefonice a fost discutată în cadrul mai multor ședințe a Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Au avut loc un șir de consultări cu ministerele de resort, partenerii externi și societatea civilă. Cu prilejul marcării Zilei internaţionale a copiilor, victime ale agresiunii fizice, psihice sau emoţionale ne putem bucura de apariţia unui serviciu indispensabil pentru protecţia drepturilor copiilor.”

Serviciul social „Linia telefonică pentru copii” poate fi apelat fără taxare din orice reţea de telefonie, fiind disponibil în prima etapă între orele 8 şi 21, inclusiv sâmbătă şi duminică. 7 psihologi vor oferi gratis consultaţii confidenţiale pentru copiii cu risc sporit de a fi victime ale violenţei şi abuzului intervenind, dacă va fi cazul, cu vizite în teritoriu.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine