Legile de bază pe care trebuie să le știe toți studenții care locuiesc la cămin

collage
Foto: Căminul 16 din Cluj-Napoca PC: colaj #diez

Viața unui student la cămin poate fi foarte interesantă, dar în același timp și foarte grea. Iată ce soluții de „supraviețuire” ne propune un tânăr din România, student în anul I.

Mulți dintre studenți aleg varianta căminului atunci când vin într-un nou oraș pentru facultate. Unii spun că este greu, alții că este interesant. Iată însă câteva reguli stabilite de un student în urma experienței de un an la cămin.

Legi generale (inspirate din zona academică)

#1. Pactul de neagresiune – deși fiecare are spațiul său delimitat aproximativ pe masa comună, o să ajungeți să vă împingeți obiectele celuilalt dintr-o parte în alta, precum granițele Kosovo.

#2. Principiul terțului exclus – dacă colegul își aduce prietena într-o seară, stai mai bine în oraș.

#3. Mișcătorul nemișcat – o să ai măcar un coleg care să-ți mute tot timpul lucrurile de la locul lor. El în schimb și le așează cu sfințenie pe ale lui în dulap și astfel rămânând securizat.

#4. Survival of the fittest (supraviețuirea celui mai puternic) – ăla care cedează primul în fața mirosului e cel care duce gunoiul.

Legile Cuantice (derivate din fizică)

#1. Principiul conservării hranei și energiei – dacă lipsești mai mult de o săptămână, colegii de cameră se vor asigura că mâncarea ta din frigider nu se strică, consumând-o.

#2. Constanța cosmică – oricâți din colegii tăi ar fi plecați la un moment dat, cei rămași o să invite atâția prieteni, încât să fiți tot timpul cinci la număr, care de obicei rămân și peste noapte.

#3. Principiul incertitudinii – n-o să știi niciodată dacă colegii ți-au furat cuțitul ca să-ți facă o farsă sau dacă l-ai pierdut, la fel cum n-o să știi dacă ei ți-au stricat boxele sau acestea s-au uzat pur și simplu.

#4. A doua lege a termodinamicii – curenții de aer din cameră se deplasează în așa fel, încât cu geamul deschis o să mori de căldură dacă stai în pat, respectiv o să îngheți dacă stai la masă.

#5. Bonus: experimentul cu dublă fantă – cumpără-ți două Fanta la promoție și observă cum în aceeași zi una dintre ele dispare. Fizica cuantică demonstrează cum în cadrul experimentului comportamentul colegilor se schimbă ca urmare a observației directe.

Legile de conduită

#1. Nu există „mulțumesc”

Fiecare gest drăguț din partea colegilor către tine trebuie să aibă ca reacție doar receptarea gestului și atât. De exemplu, dacă-i zici colegului: „Măi Nelule, îmi dai și mie din pâinea ta, că firma tatei a intrat în insolvență și mor de foame de două zile” și Nelu zice „Da”, tot ce trebuie să faci e să iei cât vrei tu din pâine, iar Nelu o să te oprească dacă exagerezi. Partea politicoasă a tranzacției a fost deja completată de rugăminte.

#2. Nu există „scuze”

Și cu atât mai puțin „îmi cer scuze” sau mai grav, „îmi pare rău”. Pe lângă faptul că nu ajută cu nimic, e nenatural și arată doar că ai caracter slab. Dacă ți-ai lăsat seara foehnul în priză și pentru asta ai scos de la încărcat telefonul colegului care avea nevoie de el dimineață, când ești confruntat cu asta a doua zi, replica ta normală e: „Vai, nu l-am văzut că se încărca”, după care menții o privire sinceră, dar fermă. Dacă colegul continuă să se plângă, că trebuia să-l trezească alarma ca să-și sune sora din Germania și nu poate face asta decât de două ori pe an, clipește des și repetă senin explicația. Insistă pe detalii tehnice de genul „n-am știut”, „cablul telefonului”. Nu ceda.

#3. Camera de cămin e un stat comunist la scală mică

Odată ce intri acolo trebuie să renunți la orice pretenții burgheze ale pieței libere. Inclusiv la cea de proprietate privată. Camera de cămin nu e un loc în care fiecare are bunul său de care dispune după plac, ci un loc în care anumite bunuri de interes comun, care aparțin de o singură persoană, ajung să fie folosite de toți puțin câte puțin, pentru binele poporului și indiferent de părerea proprietarului. E o axiomă indestructibilă și ești nevoit să te supui.

#4. Interacțiunea e imprevizibilă

Înainte să ajungi aici, crezi că o să fiu cel mai bun prieten cu colegii tăi, încheind serile cu jocuri de poker și depănând amintiri cocoțați toți în cerc în patul unuia. Asta e în vigoare doar în prima jumătate de lună, după care vă plictisiți și vă duceţi toţi vieţile înainte. În funcție de toanele fiecăruia, o să aveți zile când vorbiți toți și zile în care nimeni nu zice nimic și stați cu fața lipită de laptop, de parcă n-ați ști unul de existența celuilalt.

#5. Per total, sunteți toți diferiți și va trebui să te obișnuiești cu asta

Unul se trezește tot timpul la șapte, altul face vocalize dimineața, altul are neapărat nevoie de lumină când tu vrei să dormi, altul are chef de ascultat manele la boxe și mâncat în miezu’ nopții. Și dacă unele lucruri cum ar fi pasiunea pentru Holograf sau pentru bombe fumigene nu o să le poți împiedica nicicum, pentru că fac parte din firea omului respectiv, altele precum normele de evitare a înfundatului chiuvetei le poți negocia cu succes. Nu-ți impune stilul de viață asupra celorlalți și n-or să facă nici ei asta cu tine. Dacă te afectează ceva, spune-o.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente