Tinerii constituie un sfert (26,0%) din populația totală a Republicii Moldova. Astfel, numărul total de tineri cu vârsta cuprinsă între 15-29 ani a fost de 706,4 mii persoane, arată o cercetare statistică realizată de către Biroul Național de Statistică.
În rândul tinerilor predomină femeile (55,2% femei faţă de 44,8% bărbaţi) şi persoanele din mediul rural (54,9% rural faţă de 45,1% urban). După categorii de vârstă tinerii se distribuie după cum urmează: 30,6% sunt de 15-19 ani, 32,8% – de 20-24 ani şi 36,6% – în vârstă de 25-29 ani.
Distribuția după sexe şi medii de reședință scoate în evidența faptul, că în mediul urban predomină (43,3%) tinerii de 25-29 ani, urmați de cei de 20-24 ani (35,3%) şi 15-19 ani (21,4%). În mediul rural într-o proporție mai mare sunt reprezentați tinerii de 15-19 ani (38,2%), grupele 20-24 ani şi 25-29 ani având valori apropiate (respectiv 30,6 şi 31,2%).
În raport cu statutul activității curente tinerii se distribuie după cum urmează: fiecare al treilea tânăr (31,7%) era ocupat, adică avea un loc de muncă, 5,2% – erau șomeri şi restul, 63,1%, erau economic inactivi. În rândul persoanelor economic inactive predominau elevii și studenții încadrați în sistemul național de învățământ (SNÎ) sau participanții la procesul de instruire în afara SNÎ (39,5% din totalul tinerilor de 15-29 ani) urmate de persoanele ocupate cu lucrul casnic în propria gospodărie (14,6%).
Printre persoanele ocupate, 4 din 5 (80,1%) aveau un loc de muncă plătit (erau salariați), restul (19,9%) aveau o afacere proprie sau erau încadrați în afacerea familiei (erau non-salariați).