John Kerry și Iurie Leancă au lansat Dialogul Strategic moldo-american

IMG_0972
Foto: John Kerry și Iurie Leancă, PC: gov.md

Premierul Iurie Leancă și Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, au lansat Dialogul Strategic moldo-american, în cadrul vizitei șefului Guvernului moldovean la Washington.

John Kerry și-a început discursul prin a le spune jurnaliștilor americani că a rămas impresionat de calitatea vinurilor moldovenești pe care le-a degustat în orașul subteran de la Cricova, în luna decembrie a anului trecut. Secretarul de Stat a declarat că SUA va continua să susțină reformele din țara noastră, va intensifica dialogul politic și va încuraja schimburile comerciale.

Șeful Executivului de la Chișinău a specificat că eforturile comune ale SUA și UE vor impulsiona agenda europeana a țării noastre. „Mai mult decât atât, sprijinul Statelor Unite va asigura ireversibilitatea transformărilor democratice în Moldova”, a subliniat Iurie Leancă.

Oficialul moldovean a mai spus că reforma sistemului judiciar și combaterea corupției sunt priorități pe agenda Guvernului. „În acest sens, suntem recunoscători Guvernului SUA pentru acordarea asistenței necesare pentru punerea în aplicare a Strategiei de reformă a sectorului justiției”, a afirmat Iurie Leancă.

Reamintim că Iurie Leancă a avut întrevedere cu Barack Obama, care s-a alăturat întrevederii dintre Prim-ministrul Iurie Leancă și vicepreședintele Joe Biden, ce a avut loc la Casa Albă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente