(video) No Pants Subway Ride: 25 de țări și-au dat duminică pantalonii jos

warsaw
Foto: Participanți la No Pants Subway Ride în Varșovia, Polonia PC: qbk.pl

Persoanele care călătoresc cu metroul, purtând doar lenjerie intimă, în Sydney, Hong Kong, Beijing şi New Delhi, au dat startul, duminică, celei de-a 13-a ediţii a Zilei mondiale fără pantaloni, un eveniment insolit lansat la New York în 2002.

Aproximativ 60 de oraşe importante din lume au participant la evenimentul „No Pants Subway Ride”, creat cu scopul de a aduce „puţină nebunie” în viaţa de zi cu zi a locuitorilor din acele metropole.

La Paris, evenimentul a debutat la ora locală 15.00 la staţia de metrou Charles de Gaulle-Etoile, iar participanţii vor călători, fără pantaloni, până la staţia Bastille.

Condiţiile de participare: „Să fiţi dispuşi să circulaţi cu metroul fără pantaloni şi să fiţi capabili să vă păstraţi un aer serios în timp ce faceţi acest lucru”, afirmă organizatorii evenimentului parizian pe pagina lor de Facebook.

Peste 1.200 de internauţi, atât femei, cât şi bărbaţi, erau înscrişi duminică, în jurul orei locale 11.00, potrivit aceleiaşi pagini.

Costume şi uniforme, dar şi biciclete, rucsacuri şi serviete vor fi purtate de participanţi, pentru a amplifica decalajul de imagine şi pentru a pune în valoare partea corpului situată sub nivelul taliei.

Participanţii nu trebuie sub niciun pretext să vorbească, ci dimpotrivă, să îşi vadă în continuare de ocupaţiile lor obişnuite în metrou (lectura ziarului, jocuri pe tabletă, tricotat, etc.).

„Imediat ce uşile se vor închide înainte de staţia unde trebuie să coborâţi, daţi-vă jos pantalonii (…). Dacă cineva vă întreabă de ce i-aţi dat jos, spuneţi-i că aceştia vă deranjau sau că vă era prea cald”, recomandă organizatorii.

Berlin, Germania

Hamburg, Germania

Amsterdam, Olanda

Japonia

New York, SUA

Praga, Cehia

Hong Kong

Londra, Marea Britanie

Potrivit Mediafax, creatorii evenimentului sunt Improv Everywhere.

În 2002, No Pants Subway Ride avea şapte participanţi, toţi bărbaţi. Femeile şi-au făcut apariţia la următoarea ediţie. În 2006, opt persoane au fost reţinute de poliţie şi li s-au pus pentru scurt timp cătuşe, însă o lună mai târziu, un judecător a dispus încetarea urmăririi în acest caz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente