Copiii pot beneficia de servicii stomatologice gratuite

6971stomatologie-pediatrica-timisoara
Foto: PC: sfantamaria.com

Copiii cu vârsta de până la 12 ani se vor putea trata la medicul stomatolog absolut gratuit. Prevederea se conține într-un proiect de lege adoptat în prima lectură de Parlament, la inițiativa vicepreședintelui Parlamentului, Liliana Palihovici.

Propunerea a fost salutată de către deputați, care au venit și cu anumite completări. Deputatul comunist Oxana Domenti a propus majorarea limitei de vârstă la copii și a atenționat asupra cheltuielilor semnificative care urmează a fi suportate de stat.”Aprob iniţiativa, dar îmi este frică că discriminăm copiii mai mari de 12 ani. Legea prevede o altă limită de vârstă, mai mare. Dacă statul are posibilitatea, putem stabili un alt pachet de asigurare medicală”, a explicat deputatul.

Totodată, deputații au votat în primă lectură și proiectul privind ieftinirea serviciilor medicale pentru tratarea cancerului mamar. Cele două prevederi se conțin în Legea cu privire la protecţia sănătăţii, care a fost modificată de Legislativ.

Sursa: noi.md

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine