Jean-Marie Le Pen, cel care este și Fondatorul Frontului Naţional din Franţa a fost obligat să plătească o amendă de 5.000 de euro pentru o declarație ce ar fi discriminat românii.
Preşedintele de onoare al Frontului Naţional a scăpat totuși de pedeapsa de două luni de privațiune de libertate cu închisoarea. În septembrie 2012, Jean-Marie Le Pen i-a ironizat pe români şi a spus că sunt ca păsările, „voler” (un verb ce semnifică în franceză simultan zboară și fură) în mod natural.
Fondatorul Frontului Naţional, în vârstă de 85 de ani, nu este la prima sancţiune pentru derapajele sale. El a calificat camerele de gazare drept un detaliu al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial şi a spus că ocupaţia germană nu ar fi fost inumană.
Sursa: independent.co.uk