Tinerii moldoveni ce merg la studii în Anglia pot solicita un mentor din rândul conaționalilor

Marea Britanie
Foto: PC: botosaneanul.ro

Studenţii moldoveni aflaţi la studii în Marea Britanie pot prelua din experienţa conaţionalilor lor care au succese în străinătate, înregistrându-se la un program lansat în premieră de Asociaţia moldovenilor din Marea Britanie (AMMB).

Programul de mentorat este adresat atât studenților, cât și elevilor moldoveni. Tinerii pot face apel la unul dintre cei 35 de mentori, persoane care sunt în ultimul an de studii sau deja au absolvit o instituţie de învăţământ superior din Marea Britanie, ne informează TRM.

Scopul programului este de a încuraja cooperarea moldovenilor în cadrul comunităţii, susţinerea reciprocă, astfel încât transferul de cunoștințe între generații să fie facilitat. Echipa AMMB consideră că acest program este o modalitate de a contribui la consolidarea unei generații active a moldovenilor din Marea Britanie. Este o posibilitate de a crea contacte noi, schimb de experienţă şi de a-i face auziți pe moldovenii de succes în Marea Britanie, dar şi acasă”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Moldovenilor din Marea Britanie, Mircea-Ion Calugaru.

Reprezentanţii diasporei moldoveneşti au mai remarcat că cei 35 de mentori sunt persoane care îşi exercită activitatea în variate domenii. Sfaturile moldovenilor vor putea cuprinde domenii precum jurnalism, consultanţă în afaceri, medicină, artă şi altele.

Există un număr impresionant de moldoveni care fie deţin posturi înalte în Anglia, fie studiază la universităţi prestigioase, iar programul îşi propune ca persoanele acestea să împărtășească experiența lor generației mai tinere şi să o ghideze pentru a obține performanţe similare”, a remarcat Dan Perciun, membrul echipei AMMB.

Cei care sunt interesaţi să-și găsească un mentor trebuie să completeze un formular, iar reprezentanţii echipei AMMB vor încerca să identifice un mentor după preferinţele indicate, vor ţine cont, de asemenea, şi de sfera de interese ale acestora.

Reprezentanţii diasporei din Anglia au subliniat că subiectele de discuție dintre mentori şi boboci sunt, de obicei, axate pe planurile academice sau de carieră ale studenților, precum şi pe integrarea în societatea britanică a tinerilor moldoveni.

Viitorii studenți pot face cunoștință cu unul din potențialii mentori pe pagina grupului creată pe Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente