49% dintre moldoveni nu ar susţine PCRM în protestele anti-guvernare

voronin
Foto: „Indiferent dacă moţiunea va fi sau nu susţinută în Parlament de celelalte formaţiuni, ea este necesară pentru a demonstra poporului neputinţa actualei guvernări de aşi exercita funcţiile. Acesta este scopul principal al moţiunii de cenzură înaintată de PCRM”, a declarat Vladimir Voronin. sursa: Basa-press PC: timpul.md

49% dintre moldoveni nu ar participa la proteste împotriva guvernării organizate de către PCRM în localităţile lor, arată datele Barometrului Socio-Politic, realizat de Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS-INC Chişinău la comanda Agenţiei de presă IPN.

Totodată, 26% dintre moldoveni spun că vor susţine aceste proteste, dar nu vor participa, 13% vor susţine protestele şi vor participa, iar 12% nu au avut un răspuns.

Potrivit rezultatelor sondajului, prezentat într-o conferinţă de presă, 54% dintre respondenţi au auzit că PCRM îşi propune să organizeze manifestaţii, pe care le denumeşte „revoluţie de catifea”. 40% au spus că nu au auzit, iar 6 nu au răspuns la întrebare. 69% dintre respondenţi consideră că aceste acţiuni ar putea duce, într-o măsură mică sau mare, la dezordine şi violenţă, cum a fost la 7 aprilie 2009. Totodată, 71,4% dintre moldoveni au spus că nu ştiu ce înseamnă „revoluţie de catifea”.

Sondajul arată că 50% dintre moldoveni consideră că viitorul lider al PCRM ar trebui să aibă viziuni mai democratice decât actualul, Vladimir Voronin. Totodată, 46% dintre moldoveni consideră că Vladimir Voronin trebuie să rămână în PCRM.

Întrebaţi în ce măsură cred că PCRM acţionează spre bine ţării, 35% dintre respondenţi au răspuns „într-o mică măsură”, 32% – „într-o mare măsură”, 7% – „ în foarte mare măsură” şi 16 % – „deloc”. 9% nu ştiu sau nu au oferit un răspuns.

Referitor la imaginea PCRM, 29% dintre respondenţi au spus că PCRM are mulţi politicieni de viitor, 33% consideră că PCRM înseamnă Vladimir Voronin. De asemenea, 25% din respondenţi consideră că în cadrul PCRM există conflicte între membrii importanţi de partid, iar 15% consideră că PCRM este un partid care se va scinda în viitorul apropiat.

Sondajul a fost realizat în perioada 19 octombrie – 11 noiembrie 2013, pe un eşantion de 1126 de persoane din 76 de localităţi, şi conţine 4 compartimente, printre car şi „Percepţii privind opoziţia parlamentară – PCRM”. Marja de eroare a sondajului este de +/- 3%.

Sursa: IPN

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente