Actriţa britanică Soraya Radford, alături de alţi doi prieteni, Bagdat Ozz şi Iain Lee, au venit în România cu scopul de a salva de la moarte o parte dintre câinii vagabonzi din Bucureşti, după ce legea eutanasierii câinilor vagabonzi le-a trezit compasiunea pentru aceste animale.
Potrivit yourlocalguardian.co.uk, cei trei au făcut un apel la britanici pentru a salva câinii de la moarte, au strâns bani pentru a cumpăra o furgonetă şi au venit în România. Legea spune că animalele pot părăsi adăposturile româneşti doar cu dovada existenţei unui sponsor sau a unor persoane dispuse să le îngrijească sau să le dea spre adopţie. Până acum, britanicii au trimis 15 câini la un centru din Berlin şi s-au întors, săptămâna aceasta, în Marea Britanie cu încă 15 pentru a-i da spre adopţie.
Soraya Radford şi-a luat propriul câine din România, în mai anul acesta, iar acum s-a folosit de contactele făcute în primăvară pentru a salva mai mulţi câini. Spune că cea ma grea parte a fost vizitarea adăposturilor statului. „Oricine din Regatul Unit ar fi absolut îngrozit. Câinii stau pur şi simplu în propriile excremente şi urină. Personalul trage de ei în toate părţile, iar sunetele pe care le scot sunt îngrozitoare. Mirosul de acolo este precum al iadului pe pământ”, a declarat tânăra în vârstă de 28 de ani pentru presa britanică.
Actriţa, care îşi doreşte să facă un documentar despre situaţia câinilor din România, spune că în ţara noastră viaţa unui câine nu are valoare, pentru că sunt foarte mulţi şi pentru că a fost lansată o campanie împotiva lor de către presa tabloidă, după moartea copilului de 4 ani atacat de maidanezi.






