Islanda nu este de acord cu rigorile impuse la Bruxelles în privința pescuitului. În acest sens, ea a anunțat renunțarea la aderarea la UE în cazul în care acestea nu vor fi anulate.
Problema cea mai spinoasă în negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană este pescuitul. Ministerul islandez de Externe a anunţat joi că l-a convocat pe şeful misiunii UE la Reykjavik pentru a-i cere explicaţii în legătură cu interdicţia privind importurile de hering şi macrou din Insulele Feroe.
Potrivit Uniunii Europene, Insulele Feroe practică pescuitul excesiv în Atlanticul de nord. Până în 2013, stocurile de hering atlantico-scandinav au fost gestionate în comun de Norvegia, Rusia, Islanda, Insulele Feroe şi UE, printr-un plan convenit de gestionare pe termen lung şi o repartizare prestabilită a capturii totale admisibile (TAC).
Actualul guvern a promis un referendum pe această temă, al cărui rezultat probabil ar fi o respingere a aderării, dar unii membri ai executivului susţin o renunţare la aderare fără consultarea populaţiei.
Sursa: Agerpres