(foto) Iurie Leancă s-a întâlnit cu DOR-ul

IMG_1407
Foto: O ședință neobișnuită pentru premierul Iurie Leancă.

Ieri Guvernul a avut parte de o ședință mai puțin obișnuită. 25 de tineri au asaltat sala ședințelor și au stat de vorbă cu prim-ministrul Iurie Leancă. Evenimentul a fost organizat în cadrul taberei de vară DOR.

Cei 20 de tineri din diasporă și 5 din Moldova, participanții taberei DOR, s-au întâlnit pentru un dialog cu prim-ministrul Iurie Leancă. Chiar de la începutul discursului premierul le-a povestit că sora și nepoții lui se află peste hotare, de aceea știe foarte bine ce înseamnă să ai în familie rude, care au plecat peste hotare în căutarea unei vieți mai bune. Adriana Codreanu din Italia l-a impresionat pe Leancă, când în unul din interviuri a povestit cum a venit să participe în cadrul acestei tabere de vară, pentru a afla ce înseamnă să fii moldoveancă. Prim-ministrul le-a povestit tinerilor că anume acest stat global în care noi trăim și care asimilează culturile foarte repede, este greu uneori să înțelegi cine ești de fapt. Anume așa proiecte ca tabăra DOR îi poate ajuta pe copiii emigranților moldoveni să înțeleagă că sunt de la noi.

Când s-a ajuns la partea cu întrebările participanții s-au arătat puțin intimidați, ca mai apoi să nu-l lase pe premier nici pe scări fără întrebări. Prima întrebare din partea participantei din Portugalia, la fel era legată de identitatea națională. Deși de la vârsta de 2 ani este cu familia stabilită departe de casă, toată lumea îi spune că e mai mult portugheză decât moldoveancă. La aceasta premierul a răspuns că ei toți sunt cetățeni ai Republicii Moldova și că Guvernul nemijlocit îi vrea pe toți acasă, cu studii de calitate. Studii pe care din păcate nu le pot obține acasă, așa cum o fac ceilalți mii de tineri care au ales să rămână în țară.

Alte subiecte abordate în cadrul întâlnirii au fost locurile de muncă în organizațiile internaționale existente în Moldova, programul care ajută investitorii de peste hotare ”1+1”, cum se muncește la noi asupra infrastucturii, etc. Leancă le-a povestit tinerilor cât de mult își dorește ca în viitorul apropiat deținătorii pașaportului albastru să fie recunoscut în spațiul Schengen, pentru ca toți cei plecați ilegal, să capete un statut legal și să poată veni acasă să-și vadă părinții și copiii.

Un loc aparte în dialogul cu participanții DOR a fost parteneriatul pe care-l avem cu Estonia. O altă ex-republică sovietică, dar care a reușit multe lucruri la care putem doar să visăm, în primul rând în ceea ce ține de e-guvernare și colaborare cu UE, fără de care premierul nu vede viitor pentru această țară. La sfârșitul întâlnirii premierul le-a oferit tuturor câte un mic cadou pe care să-l poarte cu mândrie oriunde nu ar merge. Iar pentru o participantă din Estonia, prim-ministrul chiar și-a scos propria insignă cu drapelul Moldovei.

IMG_1365
Unul din trainerii taberei DOR, Mariana Țurcan, cu participanții înainte de întâlnirea cu premierul Iurie Leancă.
IMG_1374
Șeful BRD, Victor Lutenco, alegea pentru fiecare participant un loc special într-un fotoliu de ministru.
IMG_1380
Alexandru Bondarciuc, participantul din Grecia în fotoliul bașcanului Găgăuziei.
IMG_1393
Participanții DOR în așteptarea prim-ministrului Leancă.

IMG_1398
Premierul îi salută pe toți participanții DOR.
O ședință neobișnuită pentru premierul Iurie Leancă.
O ședință neobișnuită pentru premierul Iurie Leancă.
IMG_1436
La sfârșitul întâlnirii premierul le-a dăruit insigne cu drapelul țării participanților DOR.
IMG_1469
Din partea participanților prim-ministrul a primit o geantă eco cu logo-ul DOR.
IMG_1490
La sfârșitul întâlnirii tinerii au fost foarte entuziasmați, încât nu l-au lăsat pe premier nici pe scări să meargă singur și au continuat să-i adreseze întrebări.
IMG_1501
Toată lumea se pregătea de poza finală.
IMG_1514
Participanții taberei DOR și premierul Iurie Leancă au avut parte de o întâlnire neobișnuită la Guvern.
IMG_1527
20 de tineri din diasporă și 5 participanți din Moldova au avut ocazia să se întâlnească cu prim-ministrul Leancă la un dialog despre țară și progresele acesteia.

Taguri: #Iurie Leanca
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente