Astăzi, elevii claselor a XII-a au scris prebacul la limba și literatura română. Primul subiect a fost bazat pe o poezie în care este inclusă imaginea lui Dumnezeu. Acest lucru a indignat mai mulți elevi, care s-au arătat nemulțumiți de versurile incluse în lucrare.
Este vorba despre poezia „Oglinda veche”, scrisă de Nicolae Prelipceanu:
Mai mulți elevi și profesori s-au arătat indignați că poezia, apărută în teste, ar profana imaginea lui Dumnezeu. Subiectul a fost discutat intens pe rețelele de socializare de către elevii clasei a XII-a.
„Șapte mii de umaniști pe țara avem, care azi trei ore au trebuit să stea asupra unui text diabolic. E vorba de un text bine cernut ca să apară la o probă pretest pe țară și e grav de tot”, a menționat Vera Papuc, profesoară de limbă și literatură română pentru protv.ro.
Pe lângă nemulțumirile față de poezie, unii elevi spun că și eseul pe care l-au avut de scris a fost prea complicat. Tema eseului a fost următoarea: „Expresivitatea îi vine cuvântului exclusiv de la schimbarea uzului consacrat prin tradiție, scrie un eseu cu temă: Metaforă – un procedeu compensatoriu în textul liric”.
Voi ce părere aveți despre aceste subiecte, sunt prea complicate?