După ce mai multe semne rutiere din Chișinău au primit câte un detaliu suplimentar, Primăria a anunțat că acestea urmează să fie demontate. Ideea de a lipi diverse stickere le aparține administratorilor paginii de Instagram Night Creatures.

Ideea acestui proiect i-a venit administratorilor spontan, în timpul unei plimbări de seară. „Mi-a venit ideea să schimb cumva semnele de circulație, dar să nu le deterioreze. Prin aceste stickere am vrut să atrag atenția oamenilor la aceste semne și să provoc zâmbete. Când realizez un sticker analizez minuțios semnul rutier, astfel încât acesta să nu deterioreze semnul și însemnătatea lui. Pot spune că sunt un pictor care în loc de pânza de desenat folosește semnele rutiere” spune administratorul paginii Night Creatures.

Semnul rutier care urmează să primească un sticker este selectat minuțios. Pentru ca să nu deranjeze șoferii, administratorul alege doar semnele care nu influențează direct circulația rutieră. Tânărul administrator spune că în caz de necesitate pot fi înlăturate foarte ușor.

„Ce pot spune în legătură cu faptul că Primăria mi-a interzis să lipesc stickere pe semnele rutiere? Poziția lor este evidentă și corectă. Dacă mi-ar fi permis să fac acest lucru, atunci mai multe persoane ar începe să facă la fel, doar că acestea ar putea desena diverse lucruri obscene care ar deteriora semnul rutier. Eu sunt sigur că voi continua acest proiect pentru că ideea a fost primită cu bine de societate, la fel și șoferii spun că nu îi deranjează aceste stickere” a menționat administratorul.

Anterior, Primăria municipiului Chișinău a anunțat că semnele care conţin inscripţii sau simboluri cu semnificaţie necunoscută prezintă un pericol pentru circulația rutieră.

Amintim că, mai multe semne rutiere din Chișinău au primit câte un detaliu suplimentar. Pe acestea au fost lipite diverse stikere. Ideea le aparține administratorilor paginii de Instagram Night Creatures.