Președintele a anunțat că va declara anul 2019 „Anul Familiei. Declarația a fost făcută în cadrul Congresului mondial al Familiei. Totuși unii experți califică acțiunile președintelui drept pre-electorale și de „setare” a unor subiecte electorale pentru campania parlamentară din 2019, șeful statul fiind „departe” de intențiile bune în privința bunăstării familiei moldovenești.

„Pentru întărirea programelor de susținere a familiei, mamelor și copiilor, dar și pentru viitorul Republicii Moldova anunț oficial anul 2019 – anul familiei”, a spus Igor Dodon în cadrul Congresului Mondial al Familiei.

Totodată, Dodon a mai punctat în discursul său și că Moldova va marca în anul următor 660 de ani de statalitate.

Subiecte electorale?

Igor Dodon s-a prezentat în campania prezidențială din 2016 drept un apărător al statalității și ortodoxiei, de aceea marcarea a 660 de ani de statalitate se poate înscrie într-un proces electoral prin care socialiștii au mai trecut.

„Președintele a declarat anul viitor anul familiei. Tot anul viitor este și anul campaniei electorale. Nu e deloc întâmplător. La anul, în campania electorală, la Alegerile Parlamentare, probabil o parte din dezbateri atât a președintelui cât și a PSRM va fi să facă dezbateri despre familie. În loc să vorbim despre economie, de exemplu”, a explicat expertul Vitalie Sprânceană într-un live pe facebook.

Ce este congresul Familiei?

Potrivit sic.md, Congresul Mondial al Familiilor adună conservatori de toate culorile, profesiile și religiile: creștini catolici, protestanți și ortodocși, mormoni, evrei și musulmani, teologi, sociologi, doctori, politicieni și afaceriști. Deși această componentă pestriță e folosită pentru a demonstra „toleranța” organizațiilor implicate, Congresul e dominat ideologic de conservatori catolici și ortodocși.

„Sunt motivați de tot felul de rațiuni fasciste, homofobe, nativiste, sexiste acoperite cu concepte de genul familie naturală, ideologie de gen ce ni se impune, noi suntem majoritatea oprimată de minoritate, conspirația la nivel global că ni se impun valori străine, etc”, a explicat Sprânceană în aceeași transmisiune.

Potrivit aceluiași articol, Astfel, CMF a sprijinit adoptarea unor legi discriminatorii și inumane în diverse țări. În Nigeria, a încurajat adoptarea unei legi care pedepsește homosexualitatea cu pînă la 14 ani de închisoare. Cei care o încurajează pot petrece pînă la 10 ani după gratii. CMF a sprijinit și legea anti-gay din Uganda, unde pedeapsa pentru homosexuali e închisoarea pe viață, prevederea inițială fiind pedeapsa cu moartea. Astfel de legi nu doar că au limitat grav drepturile homosexualilor, ci au normalizat și încurajat persecutarea lor de către alte grupuri sociale.

Printre prietenii CMF din Rusia se numără Elena Mizulina, deputata rusă care a decriminalizat violența domestică, dar și a stat la baza elaborării legii împotriva „propagandei homosexuale”.

Presa internațională scrie că congresul de la Chișinău va fi finanțat de Constantin Malofeev, un oligarh rus care sprijină mișcările de dreapta și extremă dreapta din Europa.

În calitate de organizator al forumului din Moldova a figurat președinția, dar și fundația primei doamne a Moldovei, Galina Dodon.