Mihaela Spătaru este unica persoană din Republica Moldova care a fost inclusă în topul celor mai de succes tineri cu vârsta sub 30 de ani (30 Under 30) al ediției din 2017, elaborat de revista Forbes.

Mihaela este o tânără deputată din Parlamentul Republicii Moldova. Ea a fost nominalizată la categoria „Drept și legislație” pentru faptul că este singura femeie din Comisia Parlamentară din Moldova pentru securitate națională, apărare și ordine publică.

Безымянный

În revista Forbes se menționează că activitatea ei se concentrează asupra securității cibernetice și problemelor de securitate spațială informațională. De asemenea, și faptul că este membră a grupului de lucru parlamentar privind modificarea Constituției pentru a include integrarea europeană în textul acesteia.

18157916_10212981354833178_2635944705704737558_n

Reamintim că anul trecut, ex-președintele Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova, Doru Curoșu, a fost nominalizat de către revista americană Forbes în topul „30 Under 30 Europe” la secția „Politici”.

„30 Under 30 Europe” este un top realizat de prestigioasa publicație Forbes care selectează și nominalizează 30 de povești de succes ale tinerilor cu vârsta de până la 30 de ani, implicați în diferite domenii de activitate. Printre cei nominalizați în acest an îl regăsim și pe moldoveanul Doru Curoșu. Ex-președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova a fost nominalizat la compartimentul „Politici”.

AICI vedeți nominalizarea tinerei deputate de către revista Forbes.