Încă o tradiție în lumea fascinantă a vinului a avut loc în perioada sărbătorilor de iarnă, în incinta restaurantului PaniPit. Familii unite, oaspeți internaționali, cupluri frumoase, mari iubitori ai vinului bun, bucate alese și, neîntârziat, o degustare de vinuri ghidată de un specialist în domeniul vinificației.

Dacă pe o masa de sărbătoare trebuie neapărat să fie 12 feluri de mâncare, astfel la noua tradiție, este necesar o listă de cinci vinuri deosebite produse din soiuri autohtone, de la o Feteasca Albă, la una Regală și apoi Feteasca Neagră.

wom16

La un asemenea eveniment este important să știi și cât mai multe informații despre Vinul Moldovei. De la câte soiuri indigene avem (Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră, Rară Neagră și Viorica), producătorii care folosesc soiurile autohtone pentru producerea vinului, până la care este diferența dintr-un cupaj și un sepaj. Iar cei care au știut aceste informații au primit câte un cadou de la Moș Dor.

wom6

Deschiderea și pauzele serii au fost așezonate cu diferite bucate și un desert care au fost stropite cu generozitate  cu următoarele vinuri:

Feteasca Albă 2016, de la Vinăria din Vale

wom1

Un vin din soi autohton: transparent, cu reflexii gălbui, abundent în arome de citrice, miere de albine, flori și caise albe. Elegant și cu o aciditate vioaie, care îți trezește pofta de o cină cu bucate din pește sau carne de pui.

Individo, un cupaj din Feteasca Regală și Riesling 2016, de la Chateau Vartely

wom2

O îmbinare dintre un soi foarte parfumat (Feteasca Regală) şi altul cu mai multă aciditate şi prospeţime (Riesling). Un vin cu arome florale şi nuanţe de cireşe albe, măr verde şi iarbă cosită. Alcoolul nu se simte deloc dacă vinul este servit la temperatura potrivită.

310 Altitudine, cupaj din Cabernet Sauvignon și Feteasca Neagră 2016, de la Fautor

wom4

Vin de culoare roșu-granat cu arome de coacăză neagră, prune uscate și note de piper proaspăt  zdrobit. Are un gust catifelat cu nuanțe de vișine.

Polifonia Note #1, cupaj din Merlot, Saperavi și Feteasca Neagră 2016, de la Timbrus

wom3

Un vin copt abundent în arome de fructe roșii și nuanțe de ciocolată. Are o culoare roșie intensă și un gust complet cu note de fructe de pădure și prune și un postgust persistent.

Plai, un cupaj din Saperavi și Bastardo, roada anului 2015, Vinuri din Comrat

wom5

Un vin cu caracter extravagant. În aroma vinului apar note de fructe negre, pomușoare de pădure, sâmburi de cireș și flori violete. Se combină perfect cu un desert bun.

Despre campania „Wine Friendly”

wom8

Campania „Wine Friendly” se desfășoară în perioada decembrie 2017 – februarie 2018 și are loc într-un nou format  care pe lângă degustările ghidate de profesioniști conține și componenta de cooking. Astfel pe parcursul evenimentelor, în localurile „Wine Friendly” bucătari-șefi recunoscuți alături de somelieri vor prezenta regulile pentru combinarea corectă a vinurilor cu bucatele. Degustările „Wine Friendly” sunt parte componenta a campaniei de iarnă  „Vinul Moldovei – Arta Asamblajului” care abordează o tematică comună – asamblaje cu soiuri indigene.

Campania „Wine Friendly” este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului și are ca scop principal dezvoltarea culturii privind consumul conștient al vinului de calitate.

wom15 wom14 wom13 wom12 wom11 wom10 wom9 wom7