(video, live text, foto) Protestul din fața Reședinței de Stat s-a încheiat! Oamenii au plecat, iar mâine la 12 vor reveni în același loc

pro
Foto: privesc.eu

Mii de oameni s-au adunat astăzi în fața Parlamentului pentru a protesta împotriva schimbării sistemului electoral. Aceștia scandează „Jos Mafia”, „Rușine”, „Noi suntem poporul” și „Trădătorii”. În fața grupului, au venit mai mulți lideri ai partidelor politice, printre care Maia Sandu și Andrei Năstase. În același timp, un miting pentru susținerea sistemului mixt are loc concomitent cu protestul. Organizatorii manifestației au inclus muzică la volum maxim pentru a acoperi lozincile protestatarilor. 

Update 13.27. Protestul din fața Reședinței de Stat s-a încheiat. Oamenii au plecat acasă, însă au promis că vor veni mâine, la ora 12.00, în același loc. Liderul partidului „Demnitate și Adevăr” a spus că „știu că cei care lucrează la stat nu vor veni, pentru că se vor teme să nu-și piardă locul de muncă. Dar mă adresez acum celor din sectorul privat: veniți mâine, în pauza de masă, cel puțin, pe strada Nicolae Iorga!”

Update 13.10. Interpretul Pașa Parfeni s-a alăturat protestatarilor în fața Reședinței. „Eu voi lupta împotriva acestui sistem. Voi face două dedicații despre Dodon și Plahotniuc.” Toți împreună au început a cânta versurile piesei „Cântecul Zorilor”: „Hai măi frate, Zorile se-aprind, Hai să căutăm dreptate, Voie și Pământ”.

Untitled

Update 12.44. „Voi dați afară, tinerii din țară”, „Dodon, trădător!” – sunt mesajele pe care le scandează protestatarii în fața Reședinței de Stat.

Update 12.18. Manifestanții se deplasează spre Reședința de Stat, de pe str. Nicolae Iorga. Poliția deja s-a mobilizat la fața locului.

Update 11.35. Vicepreședintele Partidului Nostru, Dumitru Ciubașenco, este îmbrâncit în fața Parlamentului.

 

facebook/privesc.eu
facebook/privesc.eu

cccccc

Update 11.23. Manifestanții pro votul mixt au părăsit deja locul manifestației și au aruncat pancartele în fața Parlamentului.

 

facebook/ȘtefanGrigoriță
facebook/ȘtefanGrigoriță

Update 11.19. Internauții îndeamnă să utilizăm hashtagul #numixt pentru orice postare legată de votarea sistemului electoral mixt în Parlament.

Update 11.15. Pe clădirea Parlamentului a apărut o pancartă cu un mesaj împotriva votului mixt. Aceasta a fost instalată acolo de reprezentanții Partidului Comunist din Moldova.

 

20108267_1382342141861267_309939126842688013_n

20108683_1630336736977376_7659064148466925918_n (1)

Update 11.13. Între timp, pe Facebook au apărut mesaje în care se spune că polițiștii ar fi reținut manifestanți lângă Parlament și i-ar fi lovit cu picioarele.

 

facebook/AlinaRadu
facebook/AlinaRadu

Update 11.10. „Oamenii corupți au votat sistemul împotriva democrației și a oamenilor. Moldova a pornit pe calea dicataturii. Nu vom permite acest lucru, vom veni de câte ori va fi nevoie”, declară liderul Partidul PAS, Maia Sandu.

 

maiaa

Update 11.00. Manifestanții au trecut de cordonul Poliției prin fața cinematografului Patria.

Update 10.49. Sitemul de vot mixt a fost votat astăzi în a doua lectură, finală, cu 74 de voturi ale deputaților prezenți în Parlament. Afară, au loc mai multe îmbrânceli în fața Legislativului. Protestatarii înceacă să treacă de cordonul Poliției și să intre în instituție. Aceștia scandează „Jos Mafia”, „Jos trădătorii” și „Rușine”. Între timp, Andrei Năstase a reușit să treacă de polițiști și să ajungă în fața Parlamentului.

Update 10.02. Polițiștii nu le permit liderilor PAS și DA să treacă de cordonul Poliției și să ajungă la manifestația pentru schimbarea sistemului electoral. „Legea nu ne permite, atunci când sunt două proteste în același timp, ca acestea să se întâlnească. Trebuie să le divizăm”, spune șeful Poliției.

 

20272141_1710286309000512_328418239_n

Liderul Partidului „Demnitate şi Adevăr” îi îndeamnă pe oameni să se alăture la un protest pașnic în fața Parlamentului. „Iată ce face o guvernare hibridă Plahotniuc-Dodon din țara noastră! Încearcă să o confrunte, încearcă să pună oamenii unii împotriva altora, încearcă să dezbine societatea. Uitați-vă la acești oameni, care au fost aduși cu autobuzele și au fost instruiți să stea aici în fața unei scene improvizate. Prieteni, nu stați acasă, veniți în fața Parlamentului Republicii Moldova să protestăm împotriva acestei guvernări. Republica Moldova este a copiilor noștri”, a menționat Năstase.

„Veți vedea aici oamenii deșteptați ai acestei țări. Veți vedea opoziția, societatea civilă. Vom discuta cu oamenii și vom lua o decizie corectă. Dacă asta înseamnă participarea, va fi participare, dacă înseamnă boicot, va fi boicot sau orice altceva vor dori oamenii”, a adăugat Andrei Năstase.

Liderul partidului PAS, Maia Sandu, a spus în cadrul unui LIVE pe pagina sa de Facebook: „Noi suntem în fața Parlamentului așa cum am promis. Guvernarea a hotărât să îngroape democrația cu muzică. Puteți să vedeți că și-au adus invitați la cumetrie pentru că astăzi va fi cumetrie în Parlament și în această cumetrie vor să adopte sistemul mixt care să le permită să rămână la guvernare veșnic”. În același timp, Sandu susține că cei care au venit astăzi în fața Parlamentului să susțină votul mixt nu o fac din propria inițiativă.

„Noi am venit aici și vă așteptăm aici și pe dumneavoastră. Noi nu vrem să permitem acestei guvernări să ne fure în continuare, să ne manipuleze. Acești oameni care vin acum în fața Parlamentului nu o fac de bunăvoie, ei vin forțați pentru că altfel riscă să-și piardă locul de muncă. Spunem NU sistemului mixt. Acest sistem va duce la distrugerea sistemului democratic din Republica Moldova”, a adăugat liderul PAS.

Vedeți mai jos cum se desfășoară protestul LIVE:

Potrivit președintelui Parlamentului, Andrian Candu, ședințe urmează să aibă loc joi, vineri, dar și sâmbătă, dacă va fi necesar. În cadrul acestora, proiectul de lege cu privire la votul mixt urmează să fie votat în a doua lectură. Proiectul de lege privind trecerea la sistemul electoral mixt a fost votat în prima lectură de către 74 de deputați. Ulterior, proiectul a fost expediat Comisiei de la Veneția, pentru recomandări. Deși Comisia de la Veneția nu a susținut acest proiect, Andrian Candu a anunțat astăzi că proiectul va fi supus votului în a doua lectură, la ședințele de săptămâna aceasta.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente