Cum au fost reținuți trei din cei patru bănuiți în săvârșirea unui omor la Noroc Volosatîi

sam_5649
Foto: border.gov.md

Polițiști de frontieră de la punctul de trecere Palanca au identificat în fluxul de călători trei ucraineni, căutați de oamenii legii pentru omorârea unui tânăr de 30 de ani, care a fost împușcat în urma unei altercații ce a avut loc în centrul Capitalei în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Astfel, la data de 2 octombrie, în jurul orei 08.20, Poliția de Frontieră a fost informată de Inspectoratul General al Poliției despre faptul că mai multe persoane străine, bănuite în săvârșirea unui omor în centrul Capitalei, a fost date în căutare. În baza informației primite, în toate punctele de trecere, cu prepoderență în cele de la frontieră cu Ucraina, au fost intensificate măsurile de control și supraveghere a frontierei de stat.

În rezultat, către ora 09.40, la linia de ieșire din țară prin punctul de trecere Palanca s-a prezentat un autocar cu ruta regulată Chișinău – Odesa, iar printre călători a fost depistată prima persoană dată în căutare – un cetățean ucrainean de 24 de ani. Peste două ore, la același punct de trecere au fost identificați o ucraineancă de 20 de ani, care se cunoștea cu tânărul deja reținut, și un bărbat de 48 de ani. Ambii intenționau să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

Toate cele trei persoane sunt locuitori ai orașului Poltava, Ucraina. Bănuiții a fost duși la Inspectoratul de Poliție Ștefan-Vodă, pentru continuarea cercetărilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente