În acest weekend a avut loc finala națională a competiției Diamond Challenge. Într-o luptă aprigă a celor mai bune idei de afaceri între liceeni, a fost aleasă echipa care a câștigat premiul în valoare de 500 de dolari și care va reprezenta Republica Moldova la finala internațională a competiției, din cadrul Youth Entrepreneurship Summit, ce va avea loc în luna aprilie la Delaware.
După mai multe etape ale proiectului, în care participanții au fost ghidați de mentorii lor în dezvoltarea ideilor de afaceri și au asistat la diverse traininguri, la data de 6 februarie, cei 12 participanți finaliști și-au prezentat produsul final al muncii depuse pe parcursul a cinci luni de zile – un plan fezabil de afaceri.
În urma prezentărilor, juriul Diamond Challenge, format din persoane competente în domeniul antreprenoriatului, a decis să ofere locul I și premiul în valoare de 500 de dolari echipei Healthy Spray. Echipa își propune realizarea unui produs unic ce reprezintă o soluție cu extract de mentă sau lămâie, care va fi folosit pentru curățirea tablei de scris. Potrivit autorilor ideii, soluția va reduce efectul negativ pe care îl are creta folosită în școli, aceasta afectând sistemul respirator al elevilor și profesorilor, nivelul de concentrare asupra subiectelor orelor și, în rezultat, performanțele academice.
„Realizând cât de mult ne afectează praful de cretă ce se produce în timpul orelor și având câțiva colegi care suferă de boli respiratorii, ne-a venit ideea de a găsi o soluție care ar interacționa cu praful de cretă și ar reduce daunele pe care le poate crea aceasta. Având abilități în chimie, procesul de crearea a produsului nu a fost unul foarte dificil, dimpotrivă chiar, a fost foarte amuzant. Cu cei 500 de dolari câștigați, ne propunem să înființăm propriul SRL, pentru ca să creăm parteneriate cu școlile și universitățile din Republica Moldova, dar și să patentăm ideea noastră de afacere”, spune Diana Țăruș, membră a echipei Healthy Spray.
Echipa, având în componența sa două eleve din orașul Ungheni – Diana Țăruș și Cristina Bulancea, va merge la Delaware, SUA, unde pe data de 15 aprilie va avea loc finala internațională a competiției Diamond Challenge. În acest an, pe aceeași scenă se vor întrece în capacități antreprenoriale participanți din 17 țări, printre care: Kenya, Uganda, Georgia, Pakistan, Swaziland, Rwanda, Turcia, Statele Unite și Republica Moldova. Câștigătorii locului I vor obține un premiu în valoare totală de 10.000 de dolari.
Locul II i-a fost oferit echipei ARTA, care vine cu o soluție inovativă pentru tinerii artiști din R. Moldova. Cătălina Bucos, Liviu Moșnoi și Nicoleta Zagorodniuc au elaborat un proiect prin care-și propun să ajute artiștii locali. Acesta presupune o galerie de artă online specializată în comercializarea picturilor tinerilor artişti. Pe locul III s-a plasat echipa Inside MATH, în următoarea componență: Adriana Rotaru, Patricia Breandin și Marina Botnari, care au prezentat un proiect ce este destinat elevilor claselor a VIII-a – a XII-a și care de fapt presupune un joc intelectual pentru pregătirea de examenul de Bacalaureat la matematică.
Ana Mîrza, PR Manager Diamond Challenge Moldova, a declarat că tinerii au dat dovată de creativitate, elaborând proiecte diversificate, iar câteva grupuri deja au început să pună ideea în practică. „Pentru următoarea ediție a concursului, ne dorim să creștem, să ne extindem, astfel încât să poată participa la concurs cât mai mulți tineri creativi”, a declara Ana Mîrza.
Readucem aminte că „Diamond Challenge Moldova” este un proiect de origine americană, care și-a propus să întrunească mai multe echipe de pe teritoriul întregii țări, a câte doi-patru membri, ghidați de un lider adult (profesor, antreprenor local etc), care au avut ocazia pe parcursul proiectului să cunoască o abordare inovativă a domeniului de business, să consulte mentori avizaţi în diverse domenii și să dezvolte singuri o idee de afacere.
Diamond Challenge se află deja la a treia ediție în Republica Moldova. În edițiile anterioare, trei dintre echipele din R. Moldova au reușit să să clasifice în finalele internaționale, unde au reprezentat cu demnitate țara și au obținut premii bănești în sumă de peste 6000 de dolari.
Proiectul „Diamond Challenge Moldova” este implementat de A.O. INVENTO în colaborare cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri, cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2015”, a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship și a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova.