Internautul Victor Chironda, un tânăr activist, cunoscut pentru activitatea sa de amenajare a Scuarului Cehov, a publicat recent pe Facebook câteva fotografii cu referire la construcția ilegală din fața Clubului de Dans Sportiv Codreanca.
Amintim că pe data de 2 septembrie, tinerii, alături de administrația școlii de dans, au protestat în stradă, acțiune ce a convins Primăria să sisteze construcția ilegală de pe strada Ion Creangă din Chișinău.
Chiar dacă s-a decis că valabilitatea autorizaţiei de construcție nr. 100-c/15 din 12..06.2015, eliberată SRL „Sivol-Service-Dhs” şi SRL „D&D Companie”, pentru construirea unui bloc de locuinţe, parcare subterană şi obiectiv comercial la parter din strada Ion Creangă va fi sistată, până la soluţionarea litigiului, construcția nu s-a oprit. Astăzi, 5 septembrie, un TIR cu țevi de apeduct și canalizare a ajuns la fața locului.
„Șoferul nu are niciun act pe țevi și nici foaie de parcurs. De o oră încercăm să convingem agenții poliției să întocmească proces verbal”, a relatat Victor despre situația din prezent.
De asemenea, persoanele implicate în construcția blocului au decis să se răzbune pe clubul Codreanca, lăsându-i o surpriză. Dânșii, precum se poate vedea în fotografie, au distrus o porțiune din asfalt chiar în fața porții de intrare pe teritoriul școlii.
„Deși există decizia viceprimarului Grozavu de sistare a lucrărilor, organizatorii șantierului azi au făcut niște gropi fix în fața clubului Codreanca. Așa, de răzbunare. Adevărul istoric are dinți odnako”, a afirmat Chironda în postarea sa.
Blocul ce se preconiza a fi construit pe teritoriul dintre Parcul Dendrariu și Blocul 1 al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” urma să aibă 15 etaje. Lucrările au fost începute de o companie de construcție virtuală, ce nu a putut fi găsită conform datelor de contact înregistrate, atât adresa, cât și numărul de telefon fiind nevalabile, pe un teren luat în arendă de aceasta pentru un termen de 40 de ani.
Iată și decizia Primăriei cu referire la sistarea construcției: