Lavender Fest – Festivalul Sănătății și Frumuseții din natură se va desfășura pe 20 iunie, între 13.00 și 21.00, la o distanță de 35 km de Chișinău, în satul Cobusca Nouă, raionul Anenii Noi, lângă un imens lan de levănțică.
Proiectul este o premieră pentru Moldova, reprezentând încă una din ingenioasele și frumoasele idei ale echipei „K Lumea”, care mai are în spate evenimente devenite deja tradiții, precum Festivalurile Mai Dulce, Ia Mania și Balul Brazilor de Crăciun.
„Ne dorim ca acest eveniment să devină unul dintre cele mai așteptate de către moldoveni, dar și să ajungă în atenția turiștilor străini, căutători de destinații neexplorate. E timpul să se știe că, pe lângă Provence-ul francez plin de lanuri de levănțică, și Moldova este bogată cu asemenea peisaje”, spune fondatoare K Lumea, Nata Albot.
În cadrul evenimentului, se va comercializa o multitudine de produse artizanale tematice cu levănțică, buchete de levănțică și uleiuri. De asemenea, avem până în această clipă înscriși mai mulți artiști care își vor depunde lucrările la concursul „Lavanda Art”.
„Invităm cosmetologi și specialiști în ale masajului chiar în câmpul de levănțică, unde vom amenaja corturi speciae, astfel ca în interiorul acestora să fie foarte confortabil pentru a beneficia de o probă de masaj cu uleiurile esențiale extrase din levănțică și nu doar”, spune co-fondatoarea K Lumea, Viorica Nagacevschi.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI „LAVENDER FEST”
– târg de gastronomie sănătoasă
– târg de artizanat tematic
– târg de buchete de levănțică, ulieuri și alte cosmetice artizanale
– 6 seminare motivaționale și ateliere gastronomice cu oameni care trăiesc și se alimentează sănătos
– degustații culinare
– zona oenologică cu vinurile MIMI
– servicii de masaj în câmp de levănțică
– decor spcial amenajat pentru sesiuni foto de familie
– animație gratuită pentru copii
– Prezentare de modă „Mame și Fiice” de la Lia Fia
– Concert de muzică clasică în aer liber cu peste 10 artiști și o orchestră – Chisinau Youth Orchestra
COD VESTIMENTAR
All-white, toți vizitatorii fiind încurajați să poarte doar ținute albe.
BILETE
Potrivit celor din Klumea, organizarea unui astfel de eveniment este foarte anevoioasă și necesită foarte multe resurse, aduse într-un spațiu lipsit de conexiune la electricitate, fără canalizare, apă și alte necesități firești pentru organizarea unui eveniment. Deocamdată, avem doar sprijinul Ministerului Culturii și a vinurilor MIMI. Prețul biletului este de 250 de lei/pers și 450 de lei/ cuplu. Din data de 13 iunie, prețul biletelor va crește. Biletele sunt disponibile pe site-ul Iticket.md sau la numărul de telefon 069015019.
TRANSPORT
Pe 20 iunie, începând cu ora 12.00, microbuze speciale vor aștepta doritorii să ajungă la Lavender Fest, la stația terminus a troleibuzului 22, la Botanica. Microbuzele vor porni la fiecare 20 de minute. Prețul unei călătorii într-o direcție este de 25 de lei.
CAUZĂ DE BINEFACERE
Ca și toate evenimentele organizate de cei din Klumea din această vară, Lavender Fest va avea și o cauză de binefacere – proiectul ARTERAPIA, prin intermediul căruia organizatorii își propun să decoreze spațiile spitalelor de copii din Moldova.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, anul trecut, în Moldova au fost plantate 569 de hectare cu levănțică. „Avem foarte multe câmpuri de levănțică în Republica Moldova, dar nimeni nu cunoaște despre asta, iar festivalul nostru vine să descopere și valorifice această plantă, cât este ea de valoroasă și nu doar pentru a o exporta, dar și pentru a o folosi și noi, cei de acasă”, a mai adăugat organizatoarea evenimentului.
Mai multe detalii despre eveniment le puteți afla pe KLUMEA sau pe pagina Facebook a festivalului.