Probabil puțini dintre noi cunosc apariția Universității de Stat din Moldova, una din primele instituții de învățământ superior. În luna octombrie 2013, universitatea a sărbătorit 65 de ani de la fondare și se pare că acesta e doar începutul.
La moment în această instutuție își fac studiile circa 17 000 de studenți, au absolvit 100 de mii la una din cele 14 facultăți cu 72 de specialități și este clasată pe locul întâi în topul celor mai bune universități de la noi din țară.
Totuși în spatele acestor cifre se ascunde o istorie pe care vom încerca să o redăm prin cuvinte și imagini.
# Apariția
Ideea apariției unei universități naționale în R.S.S. Moldovenească începe după cel de-al Doilea Război Moldial. Acest proiect a fost inițiat de Macarie Radu, care la moment era comisarul poporului în domeniul învățământului și Mihail Pavlov, șeful direcției al școlilor superioare din R.S.S.M. Ei motivau apariția unei univerisități prin faptul că ”bazele prosperității republicii le constituie bogățiile ei naturale, fauna și flora, clima și regimul răurilor, economia, istoria, limba și literatura, cultura și teatrul, care sunt încă puțin cunoscute și necesită a fi studiate.
În 1944, cei doi au elaborat un document informativ care se numea simplu: ”Despre deschiderea Universității de Stat din Moldova”. Aici era menționat locul amplasării acesteia și anume capitala țării, Chișinău. De asemenea, ei susțineau că este foarte important ca specialiștii care urmau să fie pregătiți pentru cadrele didactice să fie din rândurile populației băștinașe și să cunoască limba maternă.
# Cererea a fost aprobată
Astfel doi ani mai târziu, pe 1 octombrie 1946, în cadrul ședinței Partidului Comunist din Moldova, cererea fondării universității a fost aprobată.
Inițial, instituția purta denumirea de Universitatea de Stat din Chișinău, însă în 1990 va fi redenumită în Universitatea de Stat din Moldova.
Totuși, deși în document era indicat faptul că specialiștii trebuiau să fie din populația tării, acest detaliu nu a fost luat în calcul. Motivația era că țara nu avea specialiști în domeniu și predarea în limba materna era imposibilă deoarece o bună parte din populație nu o cunoștea.
# Primul rector
În postul de rector al universității trebuia să fie denumit basarabeanul Iachim Grosul, care era doctor în istorie, însă candidatura i-a fost refuzată. Poziția acestuia a fost ocupată de membrul partidului comunist Ivan Leonov, care era directorul adjunct al Școlii Superioare Diplomatice și nu avea un grad didactic.
Între anii 1946-1988 instituţia a fost parte componentă a sistemului universitar sovietic, iar gestionarea ei se efectua direct de la Moscova. Acest fapt însemna că toate cadrele didactice erau aduse din spațiul sovietic cu acordul Moscovei.
# Primele facultăți
Primele 5 facultăți au fost: fizica și matematica, geologia și pedologia, biologia, chimia, istoria și filologia. În primul an au fost înmatriculați 320 de studenți la toate aceste facultăți.
Vezi mai jos galeria de fotografii a Universității de Stat din Moldova de la fondare.