Mame-adolescente în Moldova: 25 de tinere din 1.000

esconder-gravidez-adolescencia
Foto: Numai 15 la sută dintre tineri ajuns să cunoască care sunt consecințele unui raport sexual și despre metodele de contracepție de la serviciile create de stat PC: mamaes.net

Numărul adolescentelor din Republica Moldova care devin mame este de cinci ori mai mare decât în alte state europene.

Datele arată că aproape 40 la sută din adolescenții cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani au avut deja o experiență sexuală, însă mai puțin de jumătate au folosit o măsură de contracepție. Mai mult, în loc să crească numărul celor care folosesc contraceptive a scăzut aproape în jumătate din 2003, transmite e-sanatate.md.

Statisticele arată că rata natalității adolescentine în Republica Moldova a scăzut de la 57,4 la 1.000 femei cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani în 1990 până la 25,10 în 2012. Deși cifra este în descreștere continuă, aceasta este încă înaltă comparativ cu unele țări din Europa- 5,9 la 1.000 de femei în Suedia sau 4,1 în Elveția.

Totodată, 36 la sută dintre adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani au avut o experienţă sexuală, însă numai jumătate dintre ei au folosit prezervativul la prima lor relație sexuală.

Cifrele reflectă o diferență covârșitoare în privința nivelului de educație și accesul la informații a tinerilor din localitățile urbane și cele rurale. În timp ce în localitățile rurale se nasc 31 de copii la 1.000 de femei de vârstă fertilă, în orașe cifra este de 13. În afară de faptul că încearcă o relație mult mai timpuriu, 9 la sută din adolescenții moldoveni nu utilizează nicio metodă de contracepție, iar proporția celor care folosesc pastile drept metodă de contracepție a scăzut de la 17.4 la sută în 2003 până la 8,8 la sută în 2012.

Datele statistice au fost furnizare de către Fondul Global pentru Populație(UNFPA), care au examinat situația maternității timpurii la nivel internațional. Reprezentații UNFPA au niște recomandări pentru autoritățile moldovene ca să reducă statistica îngrijorătoare.

Sarcina adolescentină nu este doar o problemă de sănătate. Aceasta este adânc înrădăcinată în sărăcie, inegalitatea de gen, violenţă, dezechilibru de putere dintre fete şi partenerii acestora, lipsa de educaţie, şi eşecul sistemelor şi instituţiilor care, de altfel, ar trebui să protejeze drepturile acestora. Autoritățile moldovene trebuie să asigure educația privind deprinderile de viață de calitate în şcoli. Această educaţie trebuie să fie adecvată vârstei şi ar trebui să fie predată de profesorii care au beneficiat de instruire în acest domeniu”, se precizează în raport.

Ultimul caz de maternitate timpurie a fost mediatizat de mass-media acum câteva zile. O fetiță de doar 12 ani a rămas însărcinată, iar cine este tatăl nu se știe, precum nici nu a fost elucidat faptul dacă fata a întreținut relații sexuale benevol sau silit. Copila a fost internată la spitalul raional din Hâncești cu risc de avort spontan.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente