193 păcate pe care trebuie să le știți înainte de a merge la spovedanie

sarpe

O biserică din București a postat pe site-ul său o listă cu aproape 200 de păcate pe care enoriașii ar trebui să le evite sau, dacă păcătuiesc, să le mărturisească.

Biserica este un sprijin de nădejde al statului în combaterea evaziunii fiscale pentru că păcat este considerat şi faptul de a depune declaraţii de venit false.

Păcate de la Biserica Sfânta Treime din Ghencea 

1. Am deznădăjduit în ajutorul și mila lui Dumnezeu.
2. Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătos (păcătoasă) și tot în iad voi merge.
3. Am zis: dacă vrea Dumnezeu mă mântuiește, dacă nu, nu.
4. Am zis că nu-mi ajută Dumnezeu, că m-a uitat Dumnezeu.
5. Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, rai, iad. Am îndoială că există Dumnezeu, rai, iad etc., pentru că nu le-am văzut.
6. Am socotit Sf. Scriptura mincinoasă. Nu cred în anumite minuni, întâmplări povestite în Sf. Scriptura.
7. Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu.
8. Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât aș păcatui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun.
9. Am avut gând de sinucidere.
10. Am fumat. M-am drogat (fumatul și drogurile sunt sinucidere). Am vândut țigări și/sau droguri.
11. Am înjurat. Și de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserică, icoana, candela, Dumnezeu, Hristos, tămâie, morți etc.)
12. N-am plătit lucrătorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împăcat cu ei. Nu i-am plătit la timp. Am cumpărat ceva și n-am plătit.
13. Am asuprit pe slugi, pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe neputincioși. I-am batjocorit.
14. Mi-am dorit moartea la necaz.
15. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din și din cauza mea, a murit cineva.
16. Am cârtit la Dumnezeu la necazuri ca prea mi-e greu, că de ce am pierdut tocmai eu, că de ce sunt prigonit eu și pacatoșii trăiesc bine, că nu-i bine, sau că e prea e frig, cald, prea plouă etc., în loc să am răbdare.
17. Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.
18. Am fost nemulțumit(a) cu starea mea (mai bine era așa decât așa).
19. Am jurat strâmb. Am jurat că voi face ceva rău.
20. Am blestemat. Și pe mine însumi (însămi) m-am blestemat.
21. Am fost fățarnic(ă), prefăcut(ă), lingușitor(oare), viclean(ă).
22. Am vorbit cu mai multe înțelesuri.
23. Am purtat vorba de colo-colo.
24. Am păgubit sufletește și trupește pe aproapele meu.
25. Am împiedicat pe aproapele meu să dobândească ceva bun, din invidie și răutate.
26. Am clevetit, discutat, bârfit, ținut contul altuia. Am clevetit pe părinți, pe preoți.
27. Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l și discutandu-l.
28. N-am înlăturat răul pe care l-am văzut venind peste aproapele meu pe cât mi-a stat în putință.
29. Am împrumutat cu cămată (dobândă) la persoane fizice.
30. Fiind scumpaci, am vândut cu preț prea mare.
31. Am fost la vrăjitoare, ghicitoare, spiritism. Am făcut farmece cuiva.
32. Știu să descânt de rău. Știu să fac farmece.
33. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morți, ca să le fie rău. Am ” întors lumânările ” pentru răul dușmanilor.
34. Am purtat ață roșie să nu mă deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrăjitoare date ” ca să nu se mai prindă farmecele de mine ” , am făcut focuri și am sărit peste ele și alte obiceiuri drăcesti. Mi-am căutat norocul în zodii, cu papagalul.
35. Am crezut că sufletul, dupa ce iese din om, trece în diferite animale (reîncarnare).
36. Am batjocorit, lovit, bătut pe cineva. Pe părinți, pe preoți.
37. Am judecat pe alții ce fac, ce zic, de ce sunt așa și nu altfel etc.
38. Am presupus, bănuit pe alții.
39. Am fost iscoditor (iscoditoare).
40. Am luat ceea ce se cuvenea altuia.
41. Am păcălit, înșelat pe cineva. Am vândut marfa rea ca marfa bună.
42. Am nedreptățit pe cineva.
43. Am împrumutat ceva și n-am dat înapoi.
44. Am ascuns în casa mea lucruri străine.
45. Am găsit lucruri străine și, știind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi.
46. Am furat ceva. De la stat (averea publică), sau de la om? De la biserică? De la străini sau de la părinti, de la rude? Păcatul acesta nu se iartă până nu înapoiem lucrurile. Dacă nu mai putem, să facem milostenie.
47. Am mutat hotarul ca să iau din terenul vecinului.
48. Am ascuns furțișagul altuia. Am în casa vreun lucru de furat.
49. Am vândut sau am cumpărat lucruri despre care băuiam sau știam că sunt de furat.
50. Am adunat bani cu acte false și cu vicleșug.
51. N-am întors paguba făcuta aproapelui, chiar și fără voie.
52. Din răutate, am stricat avere straină (semănături, pomi, mașina etc.).
53. Am înșelat statul, depunând declarații de venit false.
54. Am moștenit cu bună știintă avere agonisită prin păcate. N-am făcut milostenie multă din ea.
55. Am dat sau am luat șpagă (mită).
56. Am câstigat bani prin metode necinstite.
57. M-am lăcomit la avere, zgârcindu-mă la milostenie.
58. Sunt necumpătat(ă) în cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare.
59. N-am ajutat biserica și pe săraci după putere.
60. Dacă mi-au venit în gând păcate, m-am îndulcit gândindu-mă la ele, în loc să le alung imediat.
61. Am căutat momentul potrivit pentru a face un păcat (exemplu: hotul care caută să fure, curvarul care caută femeie, etc.).
62. Am pârat pe cineva cu scopul de a-i face rău.
63. Am mințit împotriva cuiva cu scopul de a-i face rău (mărturie mincinoasă împotriva aproapelui).
64. Am maniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am facut să mă urască.
65. Port ura pe cineva. Țin minte răul. Aș vrea să mă răzbun. M-am bucurat de răul altuia.
66. Doresc răul cuiva. Doresc altora boala, necazuri, moarte, etc.
67. În timpul rugăciunii m-am gândit la altceva.
68. Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am mișcat de colo-colo prin biserică.
69. Nu mi-a fost gândul la slujbă. M-am uitat ce fac alții, cu ce sunt îmbrăcați.
70. Am mâncat, am băut ceva pe ascuns.
71. M-am lăcomit la mâncare. Am mâncat cu nesaț.
72. M-am amețit la cap cu băuturi alcoolice. M-am îmbătat. Am și vărsat dupa aceea.
73. Am vrut sa fiu deasupra tuturor cu ceva anume dacă nu cu totul.
74. Am făcut din sărăcia sau din bogația mea un motiv de laudă.
75. M-am mândrit, m-am fălit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâmfat, m-am înfumurat. M-am mândrit cu copiii mei.
76. M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în comparație cu alții. Nu mai e nimeni ca mine.
77. Îmi place să mă laude alții. Când fac o faptă bună, aștept laude de la alții și nu plată de la Dumnezeu.
78. Am încredere mare în mine, în loc să am în Dumnezeu.
79. M-am crezut mai bun(ă), mai credincios(oasă) ca alții, socotindu-i pe ei mai răi, proști, necredincioși, etc.
80. Am râs de păcatele și defectele altora. Și de faptele lor bune am râs.
81. Am lăudat păcatele altora.
82. M-am lenevit a face rugăciune în fiecare dimineață, seară, la fiecare masă.
83. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri.
84. N-am ținut cele 4 posturi de peste an.
85. Am ținut post negru sâmbătă și duminică.
86. Am zis: mai păcat este să poftești mâncarea de dulce, decât să o mănânci.
87. Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri și vineri când era marți sau sâmbătă și duminică când se mănâncă peste, socotind că nu sunt bune aceste rânduieli.
88. N-am păstrat curăție cu soțul (soția): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii și al ciclului lunar; 40 de zile după naștere.
89. N-am păstrat curăție cu soțul (soția) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei.
90. Am luat pastile anticoncepționale, am folosit spermicide, ca să nu fac copii.
91. Am făcut păcatul onaniei ca să nu fac copii, adică: am folosit prezervativ sau am vărsat sămânța afară ca bărbat, iar ca femeie am folosit diafragmă.
92. Am făcut avort. Ca barbat, am dat voie soției să facă avort.
93. Am folosit sterilet ca să nu fac copii (steriletul provoacă avort).
94. M-am împreunat cu soțul (soția) de mai multe ori în 24 de ore.
95. M-am împreunat cu soțul (soția) în diferite poziții,ca animalele.
96. M-am împreunat cu soțul (soția) în văzul sau auzul copiilor mei, crezând că sunt mici și nu știu.
97. Am curvit. Am preacurvit.
98. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de același sex. Când îmi
vin aceste gânduri, nu le depărtez, ci mă îndulcesc cu ele, deși n-aș vrea să fac
păcatul.
99. Am preacurvit cu rudă, fin, naș, văr, frate, fiu, fiică, nepot.
100. Am gândit să preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasă, călugăr,
călugăriță.
101. Am pipăit alt trup pentru a simți și provoca plăceri de desfrâu.
102. Am trăit necununat(ă), adică în concubinaj.
103. M-am căsătorit cu altă femeie, nefiind divorțat de prima.
104. M-am culcat cu femeia mea dupa ce am divorțat de ea.
105. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e păcatul amestecării de sânge).
106. Ca naș (nașă), m-am căsătorit cu fina (finul) sau am dat voie copiilor mei să se căsătorească cu copiii finilor mei.
107. Mi s-au făcut mai mult de trei cununii în biserica (cununia a 4-a este păcat).
108. Am făcut păcatul malahiei singur(ă) (adică atunci când o persoană își provoacă plăcere singură, masturbare). Acest păcat se numește curvia cu diavolul.
109. Am făcut păcatul malahiei cu altă persoană, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, cu copii.
110. Am făcut păcatul sodomiei (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie).
111. Am făcut păcatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).
112. Am preacurvit cu animale, păsări (zoofilie), cu copii (pedofilie)
113. Am privit filme, poze cu prostii. Am în casă poze, statui cu prostii.
114. Am vorbit prostii.
115. Am privit cu plăcere cum se împreunau animalele.
116. Am fost invidios (invidioasă). Mi-a părut rău de binele altuia. Îmi pare rău ca altul are și eu nu. Invidia este aceeași cu zavistia și pizma.
117. M-am lacomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am și îmbolnăvit.
118. Am mințit. Am obiceiul să mint mereu.
119. Îmi place să ” înfloresc ” lucrurile și poveștile.
120. Am dracuit. Am dat naibii. Și pe mine însumi m-am dat dracului. Am zis: ” să fiu al naibii ” , ” să mă ia ” .
121. Am muncit în duminici și sărbători.
122. Am lipsit de la biserică în duminici și sărbători. În timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri deșarte, am fost la târg etc.
123. Dacă am fost la biserica, n-am dat pomelnic și n-am aprins lumânări.
124. Am stat în fața la toîi în biserică. I-am dat la o parte pe altii, zicându-le că stau pe locul meu.
125. Am adus daruri, jertfe și donatii la biserică din ce era mai rău.
126. Am ucis animal, pasăre. Le-am chinuit, batjocorit, le-am împovărat peste puteri, le-am lăsat să moară deși puteam să le salvez.
127. Am mâncat eu sau am pus altora în mâncare spurcăciune (animal netăiat, carne de om, jertfe satanicești, necurație etc.)
128. Am sfătuit și învățat pe alții să facă păcate.
129. Am fost la petreceri destrăbălate. În posturi, miercurea, vinerea, în duminici și sărbători.
130. Cred în superstiții: căldare goală, să nu mă întorc că-mi merge rău, dacă întâlnesc un preot îmi merge rău etc.
131. N-am mulșumit lui Dumnezeu pentru binefaceri.
132. Am făcut glume, bancuri cu și despre cele sfinte.
133. M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brățări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul.
134. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fusta scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca sa atrag bărbații.
135. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împărtășit.
136. M-am mâniat și nu mi-a trecut îndata, ci am ținut mânie.
137. Am ambiție, încăpățânare, obrăznicie, nerușinare, iubire de sine.
138. Am făgăduit ceva și n-am împlinit. N-am ținut învoială, promisiunea.
139. N-am tămâiat și stropit casa cu agheasmă cel puțin o dată pe lună.
140. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare.
141. Nu mi-am cerut iertare pentru a depărta orice vrajbă, chiar daca n-am fost vinovat(ă).
142. N-am aprins candela la rugăciune, în duminici și sărbători.
143. N-am făcut semnul crucii cum trebuie, drept.
144. N-am făcut cruce când am trecut pe lângă biserică.
145. Am mers la mai mulți preoți și am zis la unul unele păcate, la altul altele.
146. Din pricina rușinii sau a altor motive, am ascuns cu buna știință la Spovedanie unele păcate. M-am și împărtășit după aceea.
147. M-am împărtășit la un preot, fiind legat de altul.
148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserică, atunci când am avut ciclu.
149. Am venit târziu la biserica. Am plecat înainte de sfârșitul slujbei fără motive întemeiate. Am făcut din acestea o regulă.
150. N-am crescut copiii și finii în frica de Dumnezeu. Nu i-am învășat poruncile lui Dumnezeu. I-am învășat la rău, contribuind la uciderea lor sufletească.
151. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persistă în greșeli.
152. Nu am ascultat de părinți atunci când m-au învățat de bine.
153. Nu mi-am iubit la fel toți copiii. Am fost părtinitor (părtinitoare) cu unul sau mai mulți din copiii mei.
154. Am amânat Spovedania. Am zis să păcătuiesc, că mai e timp să fac pocainta și să mă spovedesc.
155. N-am făcut canonul pe care l-am primit după Spovedanie.
156. M-am împărtășit după ce am avut necurăție în vis.
157. Ca femeie, m-am împărtășit când aveam ciclu.
158. Ca femeie, n-am făcut molitfele la o zi, 8 zile și 40 de zile după naștere. Am intrat în biserică înainte de a trece 40 zile. Am citit molitfa înainte de a trece cele 40 de zile.
159. Am pierdut sarcina fără voia mea. Dacă mi s-a întâmplat așa, n-am venit la preot să-mi citească rugăciunea specială.
160. Am înăbușit copilul lângă mine, botezat sau nebotezat.
161. Din neglijența mea, mi-au murit copiii.
162. Am lăsat să-mi moară copilul nebotezat.
163. Am abandonat copiii vii pe drumuri, în orfelinate.
164. Am mustrat prea aspru. Am cicălit. Am stat cu gura și am fost prea băgăcios (băgăcioasa) pe altcineva.
165. Am lăsat nefăcută sfestanie în casă mai mult de un an de zile.
166. Am făcut jocuri și rasete la priveghiurile de morți.
167. Nu mi-am făcut datoria față de rudele moarte. Nu le-am făcut tot ce trebuia.
168. N-am îngrijit mormintele. M-am zgârcit să plătesc sarindare, slujbe pentru sufletele celor adormiți.
169. Am jelit morții. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mână. Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva când a fost scos mortul din casă.
170. Am în casă, am citit cărți sectare. Am fost la adunări de sectanți, i-am primit în casă.
171. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din și din cauza mea, a murit cineva.
172. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.
173. Am dat anafora pe jos.
174. Cred în vise. Ceea ce fac a doua zi este în funcție de cele ce visez.
175. Am cântat și am ascultat cântece lumești și sectare.
176. Am jucat și am mers la discoteci și alte petreceri anormale.
177. Am făcut nunți și petreceri cu mâncare de dulce și cu muzica în post.
178. Am smințit și l-am făcut să păcătuiască pe aproapele meu când a auzit ce zic și a văzut ce fac (astfel sunt răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru păcatul aproapelui meu).
179. M-am mascat.
180. N-am plătit contribuția la Sfânta Biserică.
181. Am ascultat discuțiile altora, deși nu-mi folosea și îi deranjam.
182. Am intrat în Sfântul Altar.
183. Am moștenire și n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o.
184. Nu mi-am căutat sănătatea după datorie.
185. Am luat anafora și agheasma, deși mâncasem sau băusem apă după miezul nopții.
186. Am râvnă nesocotită, habotnicie (post mult încât poate m-am și îmbolnăvit, milostenie fără socoteală încât suferă cei din casă etc.).
187. Nu m-am rugat totdeauna cu fața către răsărit.
188. Am dat importanță mai mare celor trupești decât celor sufletești.
189. În loc de a mă împăca cu aproapele, l-am tras la judecată.
190. Nu mi-am iubit soțul (soția) ca pe mine însumi. Din pricina mea a făcut păcate.
191. Am făcut diferite pariuri diavolești, prin care mulți și-au pierdut sănătatea și viața.
192. N-am sfătuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am învătat pe cel nepriceput.
193. Am dat de pomană mâncare de dulce în zile de post.

Sursa listei de păcate: Ghencea

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
Mai citește
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente