Vino la „Marșul de noapte” și susține conștientizarea problemei siguranței femeilor pe străzile din Chișinău

noapte strada iluminat stradal probleme
Foto:Lukas Stoermer/Unsplash

Echipa LAOLALTĂ organizează un marș nocturn de sensibilizare și conștientizare a problemei siguranței femeilor pe străzile din Chișinău. Astfel, pe 29 noiembrie, începând cu ora 18.00, sunteți îndemnați să participați la „Marșul de noapte: LAOLALTĂ mai în siguranță”. Evenimentul face parte din cadrul campaniei naționale „16 zile de activism împotriva violenței”.

„Cartiere întunecate, alei neiluminate – cu toții am simțit la un moment dat că nesiguranța ne însoțește în călătoriile noastre nocturne. Prin acest marș ne dorim să atragem atenția asupra acestei probleme, să evidențiem străzile neiluminate și/sau iluminatul stradal nefuncțional și să subliniem importanța creării unor spații publice sigure pentru toți membrii comunității”, au menținat organizatorii.

Prin urmare, sunteți invitați să vă alăturați „Marșului de noapte”, unde puteți participa chiar și cu o echipă! Cei de la LAOLALTĂ, inclusiv participanții, vor purta veste reflectorizante și pancarte cu mesaje de sensibilizare. De asemenea, în data de 28 noiembrie se va organiza și un atelier de creare a acestor pancarte, precum și a vestelor reflectorizante personalizate, la care sunteți așteptați cu drag.

Mai multe informații puteți afla pe pagina de Facebook a organizației.

În contextul siguranței, sunteți îndemnați să participați la evenimentul de miercuri în grup. Prin urmare, organizatorii vor avea nevoie de confirmarea prezenței voastre, dar și de unele detalii cu referire la echipă.

„Ne-ar bucura să colaborăm pentru a face acest marș un succes și pentru a aduce atenția autorităților asupra acestei probleme din municipiul Chișinău”, au subliniat reprezentanții LAOLALTĂ.

Marșul va avea loc în intervalul orelor 18.00 și 19.30. Punctul de pornire va fi Centrul Comunitar 151 de pe strada 31 August 1989 numărul 151. Traseul: de la Centrul Comunitar 151 până la Primăria Municipiului Chișinău.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente