Prezentarea priorităților și angajamentelor ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, la început de mandat. Discurs integral de la conferința de presă

cover

În ultimele trei zile, de la preluarea mandatului de ministru, am purtat discuții cu managerii de nivel superior din aparatul central al ministerului și cu cei din structurile subordonate: din cadrul poliției, poliției de frontieră, situațiilor de urgență, carabinierilor, migrației, precum și întreaga mare familie a MAI.

„Am avut ocazia să cunosc atât personalul, cât și problemele fiecărui domeniu. După cum știți, provocările nu sunt puține dar, cu suportul echipei MAI, a specialiștilor, a societății civile și prin contribuția valoroasă a fostului ministru Ana Revenco, au fost realizați pași importanți în direcția poziționării strategice a domeniului afacerilor interne.

Prioritățile mandatului meu au fost clar trasate de Prim-ministru, acestea fiind: 

#1. Scăderea timpului de intervenție la evenimente și incidente până la 15 minute

Aceasta presupune nu numai ajungerea rapidă la locul faptei, dar este necesar să luăm în considerare atât protecția victimelor cât și a forțelor de intervenție astfel încât acestea să acționeze profesionist. 
De aceea este necesar să reevaluăm procedurile de intervenție, pentru ca să avem echipe corecte planificate- care să asigure o bună acoperire a teritoriului național și care să se poată susține reciproc, la nevoie. 

Construim în continuare echipe informate – să știe la ce să se aștepte pentru a avea capacitatea de reacție maximă în funcție de incidentul în cauză. 

Totodată ne trebuie echipe eficiente să rezolve situațiile în timp util pentru a redeveni disponibile pentru o nouă intervenție. Și evident, că avem nevoie de echipe dotate cu toate cele necesare pentru a interveni profesionist.

Desigur, asta înseamnă să lucrăm după proceduri unice, nu separate pe departamente, să elaborăm un pachet de documente tipizate. Acest lucru înseamnă să lucrăm interconectat, să avem aceleași politici de implementare, iar pachetul de proceduri și documente să fie concepute în aceeași formă unică, ca să implementăm cultura de stat major în procesele decizionale și de execuție.

Am solicitat deja echipei manageriale propuneri de măsuri sustenabile pentru ca incidente grave precum cel petrecut la Aeroportul Internațional Chișinău, să nu se mai repete.

#2. O altă prioritate a mandatului, reprezintă creșterea încrederii cetățenilor în sistemul afacerilor interne.

Înțelegem că încrederea se câștigă greu și se pierde repede. Din acest motiv, toate acțiunile noastre vor fi ghidate de 3 principii: ordine, disciplină și coordonare. Implementarea principiilor va avea drept rezultat transformarea angajatului din cadrul sistemului afacerilor interne într-un exemplu de urmat în societatea civilă.

3. Vreau să precizez clar, că am zero toleranță față de corupție!

Sunt inamicul corupției sistemice și al oricăror cazuri izolate! Vă asigur că operațiunile de prevenire și combatere a infracțiunilor de corupție, ori a celor similare cu acestea, vor dispune de resursele necesare pentru aflarea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați.

De altfel, prevenția și capacitatea de anticipare vor deveni la fel de importante, însemnând alocare de resurse, coordonare și monitorizare.

Cu siguranță, cerințele față de angajatul din sistemul afacerilor interne, trebuie echilibrate cu un pachet social adecvat și cu ghid transparent care să-i asigure predictibilitatea în carieră.

Aceste măsuri, completate cu mai multă transparență și comunicare, ne vor ajuta săîmbunătățim prestigiul ministerului, să creștem încrederea pe care cetățenii ne-o acordă, contribuind totodată la formarea rezilienței față de dezinformare, față de insinuările negative și dezbinare.

Moldova Europeană este un obiectiv național, iar Ministerul Afacerilor Interne se află în centrul acestui proces ca parte a pachetului ce se referă la justiția, libertatea și securitatea (capitolul 24), alături de sistemul judiciar și drepturile fundamentale (capitolul 23).  Capitole de o importanță majoră în procesul de negocieri în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Știm că după aprobarea deschiderii negocierilor de aderare, se vor intensifica interacțiunile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, statele membre, agențiile și rețelele Uniunii. Cu alte cuvinte, înțelegem că volumul implicării necesare,se amplifică considerabil și treptat, dar împreună desigur vom reuși.

De aceea, este necesar să ne mobilizăm pentru a grăbi implementarea proiectelor existente și identificarea oportunităților de finanțare pentru noi inițiative dar, toate, bine conturate, cu livrabile și termene clare menite să asigure trasabilitate. 

Eforturile depuse de echipă în perioada premergătoare, vor fi răsplătite în toamnă cu semnarea acordului de participare la Mecanismul de Protecție Civilă al UE – o piatră de temelie în colaborarea cu UE și încă un pas spre aderarea în marea familie Europeană. Îmi propun, să asigur continuitatea și astfel multiplicarea număruluimecanismelor utilizate la nivelul UE la care să participe și Republica Moldova. Fiindcă mai multă fuziune cu mecanismele UE înseamnă în primul rând sporirea calității vieții cetățenilor noștri.

·Aceste trei obiective au fost comunicate întregului sistem și voi institui mecanismele necesare pentru implementarea, evaluarea, coordonarea și controlul constant al acestora. Vom actualiza indicatorii de performanță pentru a ne asigura că fiecare știe și a înțeles ce are de făcut, că fiecare are cunoștințele și capacitatea să își îndeplinească misiunea. 

Pe lângă acestea, mi-am propus 3 campanii cu efect imediat, cu impact direct asupra siguranței și calității vieții cetățenilor:

 Reluarea operațiunilor „Nopțile Albe” pentru a asigura continuitatea măsurilor de responsabilizare a participanților la trafic care încalcă regulile de circulație rutieră, punând în pericol viețile oamenilor.  

Intensificarea patrulelor în zonele de odihnă, de agrement și în zonele rezidențiale, în mod special în zilele de odihnă, ca măsură necesară pentru asigurarea securității pentru cetățeni, inclusiv pentru oamenii din diasporă care revin acasă în masă, în sezonul estival, în timpul vacanțelor și sărbătorilor, în special.

Cu privire la raliurile nocturne, cunoaștem impactul negativ asupra liniștii publice, tocmai de aceea și lansăm campania „Stop Turația la Motoare” cu scopul disciplinării în traficul rutier a tuturor participanților, o campanie în special focusată pe acest fenomen. 

Personal, sunt un om de echipă și cred cu tărie că cea mai importantă resursă a unei instituții – este resursa umană, motiv pentru care voi promova grija față de angajat. Având în vedere rezultatele înregistrate de colegii mei, recunoscute inclusiv de partenerii externi, sunt convins că, împreună, vom găsi și aplica instrumentele oportune pentru a fi eficienți. 

Am demarat deja procesul de calibrare și al celorlalte resurse instituționale – cele financiare și logistice – pentru a stabili etapele concrete ce vor contribui la atingerea celor trei obiective. 

Cu siguranță, vom continua colaborarea cu partenerii de dezvoltare în scopul susținerii concrete a etapelor în raport cu prioritățile asumate. Voi urmări ca aceste procese să fie incluzive, transparente și sincronizate pentru ca suportul, despre care înțelegem că este limitat, să fie prevăzut și alocat în acele arii funcționale care contribuie direct și indirect la îndeplinirea obiectivelor”, a declarat ministrul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente