La UPSC a fost deschis Centrul Digital Educațional care va facilita avansarea abilităților de utilizare a tehnologiilor moderne

Centru_digital_educational_UPSC-1

Centrul Digital Educațional din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, localizat în incinta Facultății de Științe ale Educației, în blocul 3 de studii, a fost inaugurat astăzi, 9 iunie 2023.

La eveniment, au participat rectora UPSC, conf. univ., dr. Alexandra BARBĂNEAGRĂ, conf. univ. dr. Nina GARȘTEA, decana Facultății de Științe ale Educației, Roman CECAN, șeful Direcției de Tehnologii Informaționale a UPSC, șefii catedrelor de profil ale Facultății: dr. prof. univ. Ludmila URSU, dr. conf. univ. Lilia CEBANU, dr. conf. univ, Corina ZAGAIEVSCHI, cadre didactice, studenți beneficiari ai serviciilor Centrului care și-a deschis activitatea.

Centrul Digital Educațional a fost creat în scopul modernizării procesului de studii și va favoriza dezvoltarea competențelor digitale, stimularea inovației, a creativității și a avansării abilităților de utilizare a tehnologiilor moderne.

Amintim că Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a beneficiat, în baza Proiectului „Centre Digitale Educaționale în Republica Moldova” implementat de Asociația Obștească Alianța Națională YMCA Moldova și Fundația HP, de 20 de laptopuri performante HP.

Și, în acest context, comunitatea academică a UPSC, având speranța într-o colaborare frumoasă pe viitor, își exprimă recunoștința pentru donația primită și certitudinea că, pentru a răspunde necesităților dictate de modernizarea în toate aspectele vieții, modernizarea procesului de studii e un deziderat primordial.

Taguri: #PromoUPSC
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente