UPSC s-a alăturat Campaniei Naționale „Donează sânge – Salvează vieți!”

donare-sange_upsc_4.12.2024-7 (1)

Pe 4 decembrie 2024, studenții, cadrele didactice și nondidactice de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău s-au alăturat voluntar și cu responsabilitate în Campania „Donează sânge – Salvează vieți!”, ediția a VIII-a, organizată de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.

Salvarea unei alte vieți depinde de fiecare dintre noi. Generozitatatea cu care voluntarii au răspuns acestui apel umanitar demonstrează respectarea valorilor umane fundamentale, care, prin educație și exemplu personal, pot fi și trebuie perpetuate, informează UPSC.md.

Unii dintre donatorii de sânge de la UPSC s-au alăturat pentru prima dată acestei acțiuni, contribuind profund emoționați în salvarea altor vieți omenești. Astfel, fiecare dintre donatorii UPSC are un aport esențial în această cauză nobilă, care a accentuat încă o dată necesitatea de solidaritate cu cei aflați în impas vital. Administrația UPSC exprimă sincere mulțumiri tuturor celor implicați și-i felicită pentru curajul și generozitarea de care au dat dovadă.

Gestul demonstrează din nou faptul că UPSC își îndeplinește misiunea de formare a cetățenilor respnsabili și educă în tinerele generații empatia, altruismul, solidaritatea, generozitatea și bunăvoința.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UPSC. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #PromoUPSC
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine