Persoanele care vor veni la Summitul Comunității Politice Europene vor beneficia de abonamente gratuite la transportul public. Primăria Chișinău planifică să distribuie 2 500 de abonamente pentru persoanele care vor veni în capitală și care se vor afla aici pe perioada summitului.
„Ar fi foarte bine să fie reparat drumul de la aeroport până la porțile orașului și până la Sângera. Noi putem acorda 2 500 de abonamente la transportul public în perioada 28 mai – 3 iunie, care să se numească Summit. Vor veni jurnaliști, echipele tehnice, funcționari de cel mai înalt nivel. Toți cei care vor asista delegațiile președinților și șefilor de guverne. Va trebui să le transmitem și celor de la Guvern intenția noastră nu mai târziu de 20 mai. Rog pe aceste abonamente să fie scrisă și adresa Tranzy ca rutele să poată fi verificate”, a menționat Ion Ceban în cadrul ședinței săptămânale a primăriei.
Amintim că cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene (CPE) va avea loc la data de 1 iunie în Republica Moldova. La eveniment vor participa 50 de șefi de state și guverne, dar și oficiali ai Uniunii Europene.
Evenimentul din 1 iunie va avea loc în satul Bulboaca, la Complexul vitivinicol „Castel Mimi”.
În perioada 1-2 iunie, spațiul aerian al Republicii Moldova va fi parțial închis.