Procuratura Anticorupție informează despre trimiterea în judecată a cauzei penale de învinuire a ex-Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în comiterea infracțiunii de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de Președinte al Republicii Moldova, în perioada lunii iunie 2019.
Conform acuzațiilor aduse lui Igor Dodon, ultimului i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000 până la 1 milion de dolari.
Procuratura anticorupție menționează că suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid.
„Precizăm că, suma menționată a fost percepută de la Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, pentru a negocia, în calitate sa de Președinte al Republicii Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, condiții favorabile partidului politic Partidul Democrat din Moldova și, personal, lui Plahotniuc Vladimir privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova, între partidul politic PDM și partidul politic PSRM. Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc Vladimir de răspunderea penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care sunt în gestiunea organelor de drept din Federația Rusă”, se arată în comunicatul procuraturii.
Dosarul disjuns pe două capete de acuzare în privința lui Igor Dodon a fost transmis conform competenței Curții Supreme de Justiție (CSJ) pentru examinare în fond. Or, potrivit prevederilor art.39 din Codul de procedură penală, CSJ este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de Președintele Republicii Moldova.
În continuare în gestiunea Procuraturii Anticorupție rămân în investigare, la etapa de urmărire penală alte trei episoade privind învinuirea ex-Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon de săvârșirea infracțiunilor de îmbogățire ilicită, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, dar și de trădare de Patrie.
În privința unor persoane, care au participat la comiterea infracțiunilor și au acționat în complicitate cu Igor Dodon, locul aflării cărora este cunoscut, urmărirea penală continuă, iar despre rezultatele obținute procuratura va comunica în mod separat.
Totodată, procuratura menționează că, în privința lui Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov și alte persoane care au participat la comiterea infracțiunilor, dar nu a fost stabilit locul aflării acestora, după respectarea procedurilor prealabile, urmărirea penală va putea fi finalizată în lipsa persoanelor respective, iar dosarul va putea fi trimis în judecată în absența acestora.
Reacția lui Igor Dodon
„L-am răsfoit. Doar la prima vedere, avocații au depistat câteva zeci de încălcări de procedură, probe care nu pot fi considerate legale, jonglarea cu mărturiile aduse de pretinși martori, care sunt oponenții politici pe care-i știe toată țara, datorită criticilor aduse mie pe parcursul ultimilor 10-15 ani.
Mai jos atașez o pretinsă probă. La modul concret, procurorul, cercetând la fața locului, la el în birou, întocmește proces verbal de a califica drept probă decizia Curții Constituționale despre aprobarea rezultatelor alegerilor prezidențiale și anexează totul la dosar ca element în dosarul de învinuire. Chiar și pentru un student de la anul II de la facultatea de drept e clar că nu poți face cercetarea la fața locului pe o pagină de internet ca să găsești un act oficial publicat în Monitorul Oficial.
Deci, iată cum se fac probele acum. Cu același succes ar putea să facă cercetare la fața locului la parlament ca să găsească Codul penal.
Se confirmă lipsa experienței și calificării ale acuzatorului, care a fost catapultat în Procuratura Anticorupție cu încălcarea vădită a legii și a stagiului obligatoriu.
Voi insista și în acest caz pe examinarea publică a dezbaterilor din instanța de judecată pentru ca toată țara să vadă ce însemnă procuratură și justiția moldovenească reformată de experții Maiei Sandu”, menționează Igor Dodon.
Pe 2 iunie, la sediul central al PSRM, procurorii anticorupție au ridicat documente în legătură cu dosarul „Kuliok”.
Menționăm că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai pentru 72 de ore în urma perchezițiilor care au avut loc la domiciliul acestuia. Dânsul este bănuit de trădare de patrie, de corupere pasivă, de acceptarea finanțării partidului de către o organizație criminală și de îmbogățire ilicită.
Perchezițiile au loc în cadrul dosarului „Kuliok”. Mai exact, este vorba de imaginile video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi fost bani, președintelui Igor Dodon.
Vă aducem aminte că, în mai 2020, fostul deputat Iurie Reniță a făcut publice secvențe video de la întâlnirea lui Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc, care ar fi avut loc la începutul lunii iunie 2019. În acel videoclip, Plahotniuc îi înmânează o pungă neagră lui Igor Dodon. În acele 30 de secunde difuzate se vede cum Plahotniuc îi aduce lui Dodon punga transmisă de către o persoană pe nume Costea și care ar fi urmat să ajungă la cineva pe nume Cornel.