Gazprom a anunțat că îți rezervă dreptul de a sista livrarea gazelor naturale în Moldova dacă până pe 20 octombrie nu vor fi efectuate toate plățile necesare. Mai mult ca atât, concernul rus menționează că va rezilia contractul cu autoritățile de la Chișinău dacă vor fi încălcați termenii de achitare a datoriei istorice a S.A. „Moldovagaz”.
Gazprom menționează că Moldovagaz a încălcat în mod regulat contractul pe parcursul anului 2022 în ceea ce privește termenul de plată pentru gazul furnizat și, de asemenea, a solicitat în mod repetat atenuarea obligațiilor contractuale în ceea ce privește volumul de livrări efectuate.
„Gazprom a fost întotdeauna înțelegător față de solicitările părții moldovenești, confirmând accentul pus pe cooperarea pe termen lung și reciproc avantajoasă, și a satisfăcut în mod regulat aceste solicitări ale părții moldovenești”, se arată în comunicatul Gazprom.
Gazprom susține că din cauza faptului că compania Naftogaz din Ucraina ar fi refuzat să ofere concernului rus serviciul de transportare a gazului în volum complet, au fost nevoiți ca pentru luna octombrie să furnizeze un volum de doar 5,7 milioane de metri cubi de gaz pe zi (n.r. cu 30 % mai puțin decât era stipulat în contract).
Gazprom își rezervă dreptul să sisteze în totalitate furnizarea în cazul încălcării condițiilor în ceea ce privește achitarea gazului până în data de 20 octombrie 2022, precum și dreptul de desfacere a contractului în orice moment, în cazul încălcării termenului prevăzut în contract, privind datoria istorică a Moldovagaz. Pe viitor, oricare rugăminți din partea părții moldovenești, care presupun modificări ale condițiilor contractuale vor fi formulate exclusiv sub formă de anexe la contract
„Gazprom își rezervă toate drepturile, inclusiv dreptul de a întrerupe complet livrările în cazul nerespectării obligației de achitare a gazelor naturale până la 20 octombrie 2022, precum și dreptul de a rezilia contractul în orice moment din cauza unei încălcări grave a termenilor acordului de achitare a datoriei istorice a Moldovagaz. Pe viitor, orice solicitare din partea părții moldovenești care sugerează modificări ale condițiilor contractuale va fi formalizată doar sub forma unor acte adiționale relevante la contract”, menționează reprezentanții Gazprom.
Andrei Spînu a anunțat pe 30 septembrie că Gazprom a confirmat livrarea parțială a gazelor naturale pentru luna octombrie. Din cele 8,06 mln m3 pe zi (pentru ambele maluri), au fost confirmate 5,7 mln m3 pe zi, livrările fiind limitate cu aproximativ 30 %.
Prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate Republicii Moldova va fi de 1 031 de dolari SUA pentru 1 000 de metri cubi.
De asemenea, începând cu 1 octombrie, moldovenii plătesc peste 29,27 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus, după ce ANRE a aprobat solicitarea Moldovagaz cu referire la majorarea prețurilor.