Acum patru ani, ne-am propus să aducem mai aproape de tinerii și tinerele din țară experiențele studenților și studentelor din Moldova la universitățile de peste hotarele țării. În acest timp, Gabriela Petrov ne-a povestit ce metode interesante de predare au profesorii de la International Business Administration din Viena, Alexandr Melnic ne-a relatat despre Facultatea de Informatică din Kalrsruhe, Germania și cum lectorii țin pasul cu inovațiile din domeniu, Ioana Vatamanu-Margineanu ne-a invitat într-o zi de rutină la Stockholm School of Economics din Riga, iar Victoria Iaconi ne-a spus despre explorarea cadavrelor din laborator de la Facultatea de Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Am reușit să adunăm atâtea istorii și oameni frumoși, încât nu ne ajunge spațiu să menționăm toate povestioarele care au ajuns să vadă lumina paginilor web în cadrul proiectului.
Universitatea #diez, în trei ani, a devenit ceva mai mult decât un agregator de istorioare pescuite din rutina tinerilor (tinerelor) noștri (noastre) care învață la sute de kilometri de casă. Am reușit, în acest timp, să creăm punți de legătură dintre studenții (studentele) moldoveni (moldovence) de peste hotare și cei (cele) din țară, să motivăm tinerii (tinerele) să-și atingă scopurile, să facă terapie prin scris, să înțeleagă că nu sunt singuri (singure), să îi (le) îndemnăm să nu se teamă să viseze și să îndrăznească.
Pentru că ne place comunitatea pe care am creat-o în jurul proiectului, ne-am propus să continuăm. Prin urmare, dacă îți faci studiile departe de casă și vrei să-ți împărtășești experiențele, scrie un e-mail la adresa [email protected] până în data de 30 septembrie 2021.
Anul trecut, șapte tinere ne-au relatat despre experiența studiilor în perioada pandemică. Poți să le cunoști și să găsești inspirație AICI. Am vorbit despre provocări, profesori, online, teme pentru acasă și distracții specifice pentru studenți (studente) în orașele unde au ales să învețe. Toate istorioarele, adunate timp de trei ani, le găsești accesând acest link.
Ne dorim mult să ne fii alături în această perioadă deloc ușoară, dar atât de palpitantă. Nu ezita să lași un semn la e-mailul menționat anterior.