Germania. Țara perfectă pentru a-ți deschide o afacere și locul în care nu îți faci griji pentru economiile tale

c0c0f6c0aa53f04de2ee019231ac6eca
Foto:missiontraveltours.com

Istoria Germaniei reprezintă cel mai elocvent exemplu de economie care poate să renască după orice situații dificile. În urma ambelor războaie mondiale, Germania a fost nevoită să achite despăgubiri de miliarde de dolari și, în același timp, să-și dezvolte propria economie. Această țară știe cum să facă bani și ajută altora să îi câștige. Dar dacă nu le reușește, le achită ajutoare bănești. În noua ediție a proiectului „Ar fi bine și la noi” descoperim politicile de stat ale Germaniei în lupta cu fumatul, cu consumul de alcool, precum și cu poluarea aerului.

Germania este o țară din Europa Centrală cu o suprafață de 357 000 de kilometri pătrați, în care locuiesc 82,3 milioane de oameni. Capitala Berlin are o populație de 3,6 milioane de locuitori. PIB-ul țării constituie 4,7 trilioane de dolari.

Speranța de viață

În Germania, femeile au o speranță de viață mai mare decât bărbații. În medie, acestea trăiesc 83 de ani, iar bărbații – 79 de ani. Din cauza pandemiei, numărul deceselor în anul 2020 a fost peste media normală pe țară.

La nivel internațional, Germania ocupă locul 30 la capitolul speranța de viață. Potrivit clasamentului Human Development Index 2020, Germania se află pe poziția a șasea în lume la capitolul calitatea vieții, iar potrivit Health Care Index by Country 2021, sistemul de sănătate german ocupă locul 17.

Stabilitate economică

Germania este cea mai mare piață din Europa, constituind 21 % din PIB-ul UE, precum și a cincea cea mai mare economie din lume. Economia germană pune un accent puternic pe tehnologiile inovatoare, pe extinderea piețelor de desfacere, dar și pe crearea unui mediu sigur pentru dezvoltarea afacerii. Economia Germaniei este a 29-a cea mai liberă din lume.

Cu toate acestea, potențialul pentru o mai mare libertate economică este împiedicat de cheltuielile guvernamentale sistemice, precum și de o legislație costisitoare a muncii. Din păcate, cheltuielile guvernamentale vor crește mai degrabă decât să scadă în viitorul apropiat. Acest lucru este cauzat în mare parte de consecințele pandemiei. De exemplu, în anul 2020, economia țării a scăzut cu 4,9 %, iar în anul 2021, se prognozează să scadă cu 6 %. Potrivit Fondului Monetar Internațional, venitul anual pe cap de locuitor în Germania constituie 51 900 de dolari. Acest rezultat o clasează pe locul 16 în lume.

Germania este o țară cu una dintre cele mai dezvoltate sisteme de ajutoare sociale din Europa. Un șomer primește lunar câte 432 de euro pentru cheltuieli de întreținere plus serviciile de asistență socială. Pensionarii au o pensie medie de 2 900 de euro, mai mare cu circa 15 % decât în anul 2016.

iamexpat.de

Fumatul

Germania rămâne țara cu cele mai puține restricții ce țin de consumul de alcool, fumat și vaping în UE. Cu toate acestea, aici sunt înregistrate cele mai mici rate de consum pentru fiecare dintre aceste categorii. În Germania, există anumite restricții privind fumatul, dar ele variază în funcție de regiune, legile fiind, în general, mai tolerante decât în ​​alte țări europene.

Țigările electronice pot fi vândute și utilizate fără restricții. Doar trei dintre cele 16 regiuni au impus interdicții pentru fumat (Renania de Nord-Westfalia, Bavaria și Saarland)*. În majoritatea regiunilor germane, unele baruri au cel puțin o cameră special amenajată pentru fumat. Cu toate acestea, la nivel de țară, fumatul și vaping-ul sunt interzise în transport și spațiile publice.

Deocamdată, în Germania, nu există legi care ar împiedica promovarea produselor de tutun și a țigărilor electronice în spații publice. Până în anul 2024, ar urma să fie limitată publicitatea pentru tutun și țigări electronice în aer liber și în cinematografe.

Statisticile arată că Germania este a 32-a cea mai fumătoare țară din lume, iar un fumător consumă anual în medie 1 600 de țigări. Cei mai activi fumători au vârsta de 30-35 de ani (30,7 %). Anual în Germania, mor circa 125 000 de oameni din cauza bolilor provocate de fumat.

Consumul de alcool

Germania permite publicitatea la alcool în toate formele sale, inclusiv la televizor după ora 18.00 și nu există o oră legală de închidere a barurilor. Consumul pe cap de locuitor de băuturi alcoolice în Germania era de 128 de litri în 2019.

Acest volum imens de consum de alcool este cauzat de sărbătorile clasice germane la care se consumă foarte multă mâncare grasă, în special cârnăciori, dar și bere în exces. Unele dintre cele mai cunoscute sărbători naționale sunt Ziua Berii și Oktoberfest.

Legislația germană care reglementează consumul și vânzarea de alcool se concentrează în principal pe protecția tinerilor. Spre deosebire de multe alte țări, legislația nu este concepută pentru a ține tinerii departe de alcool, ci pentru a-i învăța să nu consume alcool în exces.

Consumul de droguri

Politica Germaniei în materie de droguri este considerată a fi mai blândă decât cea a multor altor țări din UE. În 1994, Curtea Constituțională Federală a hotărât că dependența de droguri și deținerea unor cantități mici de droguri pentru uz personal nu este considerată o infracțiune. În 2000, legislația privind controlul drogurilor a permis crearea camerelor de utilizare a substanțelor narcotice. Aici, persoanele consumătoare de droguri sunt supravegheate de un personal instruit care contribuie la reducerea riscurilor de transmitere a bolilor prin injectare neigienică, precum și la prevenirea deceselor cauzate de supradozaj.

Obezitate

Germania nu are vreo politică de stat cu privire la alimente și băuturi răcoritoare, dar guvernul a încheiat un acord „voluntar” cu reprezentanții acestei industrii pentru reformularea produselor alimentare și obținerea unei reduceri de cel puțin 10 % a consumului de zahăr până în 2025. În Germania, obezitatea este cauzată în special de consumul ridicat de bere în combinație cu alimentele bogate în grăsimi și cu lipsa activității fizice.

easo.org

Două treimi dintre bărbații (67 %) și jumătate dintre femeile (53 %) din Germania sunt supraponderali. Un sfert dintre adulți (23 % dintre bărbați și 24 % dintre femei) sunt extrem de supraponderali. În consecință, Germania ocupă locul 43 în lista celor mai obeze țări din lume.

Aproximativ același tablou îl vedem și în rândul adolescenților (10-19 ani). Astfel, 23 % dintre băieți și 14 % dintre fete suferă de obezitate.

Ministerul Sănătății al Germaniei a propus un plan de diminuare a ratei obezității în rândul tinerilor, bazat pe o nutriție corectă și pe sport. De asemenea, este interzisă publicitatea ce încurajează adolescenții să cumpere produse nesănătoase.

Poluarea aerului

Germania ocupă locul opt în clasamentul celor mai verzi țări din lume potrivit studiului realizat de Environmental Performance Index 2020. Anul trecut, cel mai curat aer din Germania a fost înregistrat în orașul Merzalben.

Poluarea aerului în Germania a scăzut semnificativ în ultimul deceniu. Germania s-a interesat de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) prin trecerea la surse regenerabile de energie.

vix.com

Guvernul a creat Planul german de acțiune climatică 2050, care prezintă un set de măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050. Pentru a atinge aceste obiective, se folosește mai degrabă o varietate de strategii și politici decât legislația. Cele patru strategii pe care guvernul german se bazează sunt:
#1. stabilirea standardelor de calitate a mediului;
#2. reducerea emisiilor nocive;
#3. reglementările de producție;
#4. plafonarea emisiilor.

De asemenea, au fost introduse tarife „verzi” (mai mici) pentru consumul de electricitate care încurajează utilizarea noilor tehnologii energetice precum energia eoliană, biomasa, hidroenergia, energia geotermală și fotovoltaica solară.

Germania este un exemplu care ne arată că interdicțiile nu întotdeauna reprezintă cea mai eficientă metodă de a reglementa anumite procese sociale. Puterea centrală oferă libertate regiunilor să ajusteze legislația națională în funcție de necesitățile cetățenilor din diferite părți ale țării. Acest lucru permite ținerea sub control a anumitor fenomene precum consumul de droguri sau poluarea aerului.

***

Pandemia ne-a făcut să ne gândim mai mult la modul de viață pe care îl adoptăm, dar și la riscurile la care suntem supuși zi de zi. Poluarea, consumul de droguri, fumatul și alimentația nesănătoasă sunt probleme la care am devenit mai sensibili în această perioadă. Există însă țări care prin puterea exemplului ne-au demonstrat că soluții pot fi găsite, iar noi ne-am gândit că „Ar fi bine și la noi”. În cadrul unui nou proiect, în fiecare săptămână, vă vom duce în călătorii virtuale în statele care au implementat politici eficiente ce i-au ajutat pe cetățeni să fie mai sănătoși și, deci, mai fericiți.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente