Delegația Platfomei DA condusă de Andrei Năstase a avut o întrevedere cu premierul României, Florin Cîțu

FB_IMG_1593758886856

Delegația Platfomei DA condusă de Andrei Năstase a avut o întrevedere fructuoasă cu premierul României, domnul Florin Cîțu. În cadrul acesteia Andrei Năstase a exprimat profunda recunoștință Poporului Român, Guvernului României condus de domnia sa și Partidului Național Liberal, partenerul Platformei DA în cadrul Partidului Popular European, precum și gratitudinea pentru sprijinul constant acordat pe parcursul mai multor ani Republicii Moldova de către statul roman pe mai multe dimensiuni.

Cum ar fi:

#. procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană;
#. susținerea dezvoltării economice a Republicii Moldova, inclusiv prin lărgirea accesului la piața românească;
#. simplificarea redobândirii cetățeniei române în rezultatul căreia au beneficiat sute de mii de cetățeni moldoveni;
#. dotarea și echiparea mai multor instituții publice din Moldova;
#. oferirea expertizei românești în mai multe domenii de politici publice.
Desigur, am mulțumit premierului român din partea cetățenilor Republicii Moldova și pentru suportul acordat în ultimii doi ani, marcați de pandemia Covid-19, prin echipamente medicale, loturi de vaccin și alte contribuții semnificative.

Întrucât România urmează să beneficieze din partea UE de un suport în valoare de peste 29 de miliarde în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), delegații Platformei DA au discutat cu domnul Florin Cîțu despre posibilitățile de extindere a PNRR și pentru cetățenii Republicii Moldova. S-a convenit să fie identificat un mecanism ca și cetățenii moldoveni să poată beneficia de resursele europene și românești destinate modernizării. Una din soluții ar fi elaborarea unui mecanism de accesare prin proiecte transfrontaliere, care ar putea să reprezinte oportunități pentru Republica Moldova prin mecanisme transfrontaliere sunt sistemul național de gestionare a apei (apă și canalizare, irigații, desecări-drenaje, lucrări de combatere a eroziunii solului și intervenții active în atmosferă etc), împădurirea României și protejarea biodiversității (pe segmentele de frontieră cu Republica Moldova), managementul deșeurilor și economie circulară; energie regenerabilă și eficiență energetică; Fondul de reziliență pentru localități la graniță cu Moldova; Fondul pentru dezvoltare comunitară în rural și zone urbane sărace din zona de frontieră. De fapt, practic, pe fiecare pilon al PNRR ar putea fi identificate oportunități pentru Republica Moldova:  transformarea digitală; creștere inteligentă, durabilă și favorabilă a incluziunii; sănătate și reziliență economică, socială și instituțională; politici pentru generația următoare, copii și tineri etc.

În cadrul acestei întrevederi, calificată de deputații Platformei DA drept extrem de prolifică și sinceră, cu premierul român, domnul Florin Cîțu, au fost puse în discuție mai multe subiecte ce țin de cooperarea Republicii Moldova cu UE, inclusiv despre perspectivele identificării de noi modalități de acces la fondurile structurale ale UE prin intermediul parteneriatelor cu România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente