Parlamentul a adoptat o declarație care încurajează politicienii să nu se certe pe teme legate de gestionarea crizei pandemice

parlament
Foto:flickr.com/parlamentul RM

Parlamentul a adoptat o Declarație cu privire la consolidarea clasei politice să nu politizeze acțiunile de depășire a crizei pandemice. Inițiatorul acestei declarații este Andrian Candu.

„Criza pandemică în Republica Moldova este agravată de criza politică și situația economică fragilă a statului și a cetățenilor. Conștientizând gravitatea situației, Parlamentul Republicii Moldova se angajează să acționeze, dincolo de poziții politice și promisiuni electorale, pentru a păstra societatea unită, solidară și pregătită să acționeze consolidat și în consens pentru a depăși problemele cu care ne confruntăm. Este imperativ dacă vrem să controlăm răspândirea virusului să începem să controlăm apetitul pentru putere și să gestionăm lucrurile matur, profesionist și responsabil”, se arată în proiectul Declarației politice.

În acest context complicat, Parlamentul Republicii Moldova, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului face apel la întreaga societate pentru unitate și responsabilitate personală în lupta cu pandemia.

„Ne angajăm să acționăm împreună, dincolo de pozițiile politice, ideologie sau simpatii reciproce, pentru a identifica și promova soluții pe următoarele domenii strategice:
– Imunizarea a 70% din populația țării în următoarele 12 luni;
– Deblocarea asistenței externe;
– Măsuri pentru susținerea mediului de afaceri și păstrarea locurilor de muncă;
– Măsuri pentru susținerea grupurilor defavorizate și a pensionarilor;
– Creșterea capacităților sistemul medical și de educație;
– Reluarea reformelor pe domeniile vitale cum este justiția, economia, administrația publică.
– Recunoscând dreptul președintei Republicii Moldova de a acționa liber și conform propriilor convingeri, subliniem că, la bază tuturor –deciziilor, trebuie să fie prevederile Constituției.

Constatând necesitatea unui consens național pe durata crizei pandemice, declarăm armistițiu tuturor disputelor politice și ne angajăm că îndreptăm toate eforturile și capacitățile noastre pentru diminuarea efectelor catastrofale ale pandemiei prin asigurarea unei guvernări responsabile a țării”, se spune în declarație.

Pavel Filip a declarat: „Este doar o declarație simbolică care nu va ajuta la nimic. Noi deviem de la problemele actuale, acest subiect ne-a luat foarte mult timp și declarația rămâne o simplă declarație și nu se va schimba nimic.”

Maria Ciobanu: „Când am votat declarația care condamnă traseismul politic, chiar a doua zi câțiva deputați au schimbat fracțiunile.”

Taguri: #Parlament 2020
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente