Transportatorii auto din întreaga țară au înaintat o listă de solicitări către conducerea țării, prin care cer implicare și adoptare de măsuri urgente care să permită menținerea acestei ramuri și în continuare. În cazul în care autoritățile nu vor reacționa la aceste cerințe, transportatorii anunță că vor intra în grevă, așa cum au făcut-o și anterior.
Cerințele au fost expuse în contextul situației de pandemie, de către „Asociația Patronală a Operatorilor Auto” și sunt 13 la număr. Le puteți vedea mai jos.
1. Restabilirea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.
2. Instituirea moratoriului pentru efectuarea controalelor planificate de către SFS și ANTA pe întreaga perioada a anului 2021, instituirea moratoriului pentru efectuarea controalelor inopinate de către SFS și ANTA până la 31 iunie 2021.
3. Deblocarea procesului de reutilare a unităților de transport.
4. Introducerea cotei 0 TVA la transportul rutier de persoane în trafic național.
5. Scutirea de plata impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător pentru anul 2020 și 2021.
6. Compensarea a 50 % din costul accizelor la combustibilul consumat pentru prestarea serviciilor de transport rutier de persoane.
7. Reducerea cu 50 % a mărimii taxelor rutiere pentru autobuze pentru anul 2021.
8. Achitarea din contul bugetului de stat a datoriilor ÎS „Gările și Stațiile Auto”.
9. Aprobarea unui program de susținere financiară a renovării parcului de autobuze prin compensarea costului autobuzului importat de categoria Euro 4-5-6 în mărime de 7 000 de euro per unitate pentru următorii 6 ani.
10. Rezilierea contractului de parteneriat public privat cu SRL „Gările Auto Moderne”.
11. Acordarea companiilor de transport antrenate la deservirea rutelor regulate a unor subvenții unice destinate achitării salariilor către șoferi, în mărimea fondului salarial pentru 3 luni pentru șoferi
12. Verificarea temeiniciei calculelor CNPF care au dus la majorarea costului poliței RCA și adoptarea unor măsuri fiabile de scoatere a CNPF din influența intereselor de cartel.
13. Micșorarea cuantumului accizelor pentru importul unităților de transport de categoria M2 și M3 (din proiectul actelor legislative privind politica bugetar-fiscală prezentat de Guvern) după cum urmează: pentru categoria M2 – vârsta până la 7 ani – 0 lei/cm3, vârsta 8-10 ani – 4 lei/cm3, vârsta 11-12 ani- 6 lei/cm3, vârsta 13-15 ani- 10 lei/cm3, pentru M3- vârsta până la 10 ani- 0 lei/cm3, vârsta 11-12 ani- 4 lei/cm3, vârsta 13-15 ani- 6 lei/cm3, peste 16 ani – 8 lei/cm3.
Întregul document semnat de transportatorii auto îl găsiți mai jos.
Reamintim că în ultimii ani transportatorii auto au avut mai multe cerințe și discuții cu autoritățile, de asemenea aceștia au ieșit de mai multe la proteste, întrucât cerințele lor nu au fost îndeplinite.