(doc) Transportatorii auto prezintă lista cheltuielilor în baza cărora au fost majorate prețurile biletelor

microbuze
Foto: Newsmaker

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a făcut publică lista cheltuielilor pe care le suportă și în baza cărora au cerut majorări pentru transportarea călătorilor.

„Publicăm calculele prezentate de APOTA Ministerului Economiei și Infrastructurii după prima grevă a transportatorilor, din septembrie 2019. Îndemnăm pe această cale ca experții independenți în domeniile economic și al transporturilor să se expună privitor la corectitudinea calculelor prezentate de APOTA. Totodată, îndemnăm formațiunile politice să prezinte viziunea lor privind măsurile de ordin economic, juridic și social ce urmează a fi întreprinse de autoritățile statului (vizavi de calculele legate de tariful în transport), ținând cont de principiile unei economii de piață, statul de drept și practica UE”, se arată într-un comunicat emis de asociație.

De asemenea, APOTA a anunțat că în curând va publica și calculele efectuate de către MEI, care au fost prezentate ex-ministrului V. Brînzan, pentru a putea fi comparate cu calculele prezentate mai sus.

Reamintim că tarifele pentru transportul interurban de pasageri au fost majorate începând cu 1 ianuarie 2020.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente