Data de 1 noiembrie este încercuită cu roșu în calendar, desigur, faceți abstracție de culorile partidelor politice, deoarece moldovenii vor merge la vot respectând toate regulile de protecție pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Iar pentru ca procesul să decurgă fără peripeții, am selectat cinci instrumente utile care să te ajute să-ți planifici acțiunile în așa fel încât să nu pierzi timpul în zadar și să te expui mai puțin riscului de contaminare cu noul tip de coronavirus.
#1. Ca să nu uiți sau să amâni pentru ultima oră exercitarea votului, setează-ți telefonul cu un reminder în Google Calendar și indică o oră exactă pe deșteptătorul din smartphone. Pentru un efect mai reușit, setează alarma de câteva ori pentru fiecare cinci minute. Ți-am arătat cum să ajungi la timp și în cadrul unui videoclip. Îl poți vedea mai jos.
#2. Cu câteva zile înainte ca să mergi la vot, verifică pentru orice eventualitate unde se află secția ta de votare și dacă ești inclus în lista electorală. Pentru aceasta, accesează verifica.cec.md ca să afli adresa și numărul secției unde urmează să mergi la vot. Asigură-te că totul e bine și pornește la drum.
#3. Toamna este anotimpul în care ploile sunt inevitabile. Verifică starea vremii din ziua de 1 noiembrie cu ajutorul aplicației meteo de pe smartphonul tău. Asta o să te ajute să-ți pregătești vestimentația potrivită.
#4. Dacă vrei să eviți să te expui riscului de contaminare în transportul public sau dacă afară va fi o vreme ploioasă, soluția este să apelezi la serviciile de taxi cu ajutorul aplicațiilor puse la îndemâna clienților. Pentru a face rost de ele, accesează magazinul de produse al sistemului tău de operare de pe smartphone și descarc-o pe cea care ți se potrivește. Avantajul e că vei obține un transport sigur și rapid.
#5. Un instrument foarte util a fost dezvoltat exclusiv pentru cetățenii aflați peste hotare și care intenționează să meargă la vot. Aceștia pot accesa diaspora.cec.md, instrumentul care ajută alegătorii moldoveni din diasporă să găsească cea mai apropiată secție de votare pentru ei, dar și să analizeze care este cea mai puțin aglomerată. Asta facilitează reducerea creării cozilor la secție. Avantajul important al aplicației este indicarea, cu ajutorul locației geografice, a trei secții de votare care se află cel mai aproape de localitatea în care se află cetățeanul, iar cu ajutorul Google Maps acesta va afla drumul exact spre secția de votare.
Iar până la 1 noiembrie 2020, intră pe voteaza.md și informează-te din prima sursă despre alegerile prezidențiale și procedurile de votare.
Acest material face parte din campania de informare pentru alegerile prezidențiale 2020 „Votează responsabil, votează în siguranță”, desfășurată în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală și cu susținerea generoasă a USAID Moldova.