Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova anunță înscrierea la concursul de admitere la studii postuniversitare de rezidențiat pentru anul de studii 2020/2021, ce se va desfășura în perioada 14-18 septembrie 2020.
Oferta educaţională din acest an cuprinde 525 de locuri, dintre care 433 sunt сu finanţare bugetară la 41 de specialități în domeniile medicină generală, sănătate publică și farmacie, iar 92 – la contract, respectiv la 10 specialități din domeniile stomatologie și farmacie.
La concurs vor fi admişi cetăţenii Republicii Moldova, absolvenţi ai USMF „Nicolae Testemiţanu” şi ai altor facultăţi de medicină/farmacie de peste hotare, din instituții de stat acreditate în modul stabilit de legislația în vigoare, promoţia 2020, precum şi absolvenţii promoţiilor 2018 şi 2019, care nu au fost înmatriculaţi anterior în rezidenţiat.
Candidaţii au dreptul să se înscrie la concursul de admitere în rezidenţiat doar la o singură specialitate și să opteze pentru o singură formă de concurs – pe post sau pe loc. Pentru participare la concurs, candidatul va depune dosarul de concurs online, la Comisia de admitere în rezidențiat, pe adresa de e-mail [email protected].