„Este limpede că România monitorizează în detaliu situația de la noi și se implică la modul real, cu asumare și maximă responsabilitate, pentru a ne ajuta. Vă rog doar să comparați sprijinul României cu alte modele de sprijin promovate cu îndârjire de actuala guvernare, Dodon-Chicu, și să tragem împreună concluziile care se impun”, spune liderul Platformei DA într-un mesaj pe Facebook.
„Astăzi, pentru a treia oară în decurs de șase luni de zile, Ministerul Afacerilor Externe de la București ne atrage atenția asupra faptului că actuala majoritate politică de la Chișinău, formată de PSRM și PD, nu ne garantează parcursul european al Moldovei.
Dacă citim în cheia corectă, constatăm că mesajul partenerului nostru strategic și cel mai important partener economic al Moldovei este destinat și liderilor Partidului Democrat, eliberat de Plahotniuc, care odată declarat proeuropean și pro-Moldova, nu poate sprijini în continuare politicile antisociale, antipopulare și antinaționale ale PSRM.
PSRM este un partid încremenit în trecut, nereformat, cu grave derapaje sociale și economice ostile democrației, statului de drept și libertăților civice. Un partid, indiferent cât de mare este acesta, nu se poate reforma decât în opoziție. Acolo este, în opinia mea, locul PSRM.
Nimeni nu poate pune la îndoială disponibilitatea și eforturile liderilor, membrilor și simpatizanților Platformei DA de a face parte dintr-un proiect național al partidei proeuropene.
Tot astăzi, președintele României, domnul Klaus Iohannis, a anunțat într-o declarație de presă extraordinară că România va trimite în câteva zile în Republica Moldova o echipă multidisciplinară de medici care să ajute personalul medical din Republica Moldova. Aceștia vor sosi la Chișinău foarte curând și vor aduce cu ei echipamente performante de protecție și stocuri de medicamente care să combată COVID-19, medicamente care vor fi oferite din rezerva strategică a României.
Nimic nu ar mai fi de comentat aici. Este limpede că România monitorizează în detaliu situația de la noi și se implică la modul real, cu asumare și maximă responsabilitate, pentru a ne ajuta. Vă rog doar să comparați sprijinul României cu alte modele de sprijin promovate cu îndârjire de actuala guvernare, Dodon-Chicu, și să tragem împreună concluziile care se impun.
Locul Republicii Moldova este alături de țările Europei civilizate, alături de România, iar restul aserțiunilor arbitrare și manipulatorii sunt lipsite de conținut și relevanță. Dacă ați citit până aici, vă rog să distribuiți, așa încât aceste știri de maximă importanță pentru viitorul nostru, al tuturor, să ajungă la cât mai mulți dintre noi.
DA, #SEPOATE, împreună vom reuși! Trebuie doar să fim solidari și să avem încredere în deciziile noastre! Mulțumim România, multă sănătate tuturor!”, spune Andrei Năstase.