Sadaclia este un sat situat la sudul Moldovei, în raionul Basarabeasca, se află la o distanța de 55 km de Chișinău. Localitatea a fost întemeiată în anii 1816 – 1821, pe locul unui sat tătăresc. Pentru cei care nu au fost niciodată în acest sat, elevii din localitate vă prezintă câteva fotografii.
Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită în 1886. A fost ridicată pe locul bisericii vechi din lemn care data din anul 1821. În anii ’50, a fost închisă, iar enoriașii au reușit să o readucă la viață în anii ’89.
Grădinița „Guguță” este cea de-a doua grădiniță din sat, deschisă după anii ’90. Găzduiește peste 80 de copii din partea de sus a satului.
În partea de jos a satului, alți 80 de copii merg la grădinița „Romanița”.
Muzeul satului Sadaclia a fost deschis în 2008 și cuprinde expoziții de lucrări de artizanat, haine naționale tradiționale vechi, exponate din timpul Celui de-a doilea Război Mondial, portrete a celor mai talentați și iscusiți oameni ai satului.
De asemenea, în sat sunt și multe case vechi.
Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.