Scrisoarea anonimă, motivul deciziei. Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a demisionat din funcție

5c99f5513cf52

Procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și-a dat demisia. Inițiativa îi aparține și a venit ca urmare a acuzațiilor publice care i s-au adus prin intermediul unor scrisori anonime, expediate presei și misiunilor diplomatice.

Sursele deschide.md  au spus că Viorel Morari a solicitat Procurorului General să inițieze o anchetă pentru verificarea celor ce i se impută, iar pentru a asigura corectitudinea investigației și pentru a nu prejudicia imaginea instituției și-a anunțat demisia din funcția de conducere pe care o deține.

Reporterii Deschide.MD l-au sunat pe Viorel Morari pentru a confirma sau infirma declarația de mai sus, însă telefonul acestuia era deconectat.

Săptămâna trecută, mai multe redacții de știri au primit, prin mail, un material în care este descrisă o schemă privind deposedarea de afacere a lui Viorel Varzari, patronul SRL „Molinart Grup”, firmă care produce cisterne din oțel inoxidabil pentru industria vinicolă și agroalimentară. Printre cei care l-ar fi șantajat, ar fi și șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție a calificat acuzațiile care i s-au adus drept o ingerință în actul justiției și o încercare de intimidare a organului de urmărire penală. „Or, autorii „opiniilor” exprimate ar fi acționat în interesul unor persoane investigate penal de către procurorii anticorupție”, se spune în comunicatul PA remis presei la sfârșitul săptămânii trecute.

Viorel Morari și-a început mandatul de șef al Procuraturii Anticorupție în aprilie, 2016, în baza unui concurs public pe care l-a câștigat.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine