Igor Dodon a anunțat câteva minute în urmă că a promulgat legea cu privire la trecerea la sistemul electoral mixt. Legea respectivă a fost votată astăzi în lectura a doua în Parlament.
„Felicit toți cetățenii Republicii Moldova cu această ocazie. Consider că începe o nouă filă în istoria modernă a Republicii Moldova. Vom munci în continuare pentru atingerea tuturor obiectivelor anunțate”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.
Sistemul de vot mixt a fost votat astăzi în a doua lectură, finală, cu 74 de voturi ale deputaților prezenți în Parlament.
Precizăm că, Parlamentul a aprobat pe 5 mai în prima lectură inițiativa democraților, supranumită „votul uninominal” și inițiativa socialiștilor privind „votul mixt”. Astfel, Proiectul de lege a fost votat cu votul a 74 de deputați în prima lectură.
Ulterior, Comisia de la Veneția și-a publicat opinia privind propunerea puterii de la Chișinău de introducere a sistemului electoral mixt în locul celui actual, pe liste de partid. În documentul apărut pe 19 iunie pe site-ul Comisiei de la Veneția se spune că schimbarea sistemului de vot este dreptul fiecărui stat suveran, dar sunt formulate multe critici, în frunte cu aceea că inițiativa Chișinăului nu a fost consultată larg cu forțele politice și societatea civilă din Moldova, părând „să fi fost introdusă în grabă în Parlament”.