Cele mai amuzante reacții ale internauților despre participarea Australiei la Eurovision

Безымянный
Foto:Twitter/LondonHealthMum‏

Pentru al doilea an consecutiv, Australia participă la competiția muzicală Eurovision deși nu este o țară europeană. Aceasta a debut în concurs anul trecut la invitația organizatorilor pentru a marca ediția aniversară a show-ului, dar invitația a rămas deschisă și pentru anii următori. Pentru mulți dintre fanii Eurovision acesta a reprezentat un fapt amuzant, despre care au publicat postări și meme-uri amuzante pe rețelele de socializare.

Australienii au fost reprezentanți anul acesta de artistul Isaiah cu piesa „Don’t come easy”, care a reușit să se claseze pe locul 9. Surprinzătoare au fost rezultatele votării australienilor, care i-au clasat în topul preferințelor pe reprezentanții Moldovei, trupa Sunstroke Project. Astfel, Moldova a primit maximul de puncte, 12, atât din partea juriului australian cât și din partea publicului.

Glumele despre participarea Australiei, care nu au întârziat să apară pe internet, s-au referit în mare parte la o nouă hartă a Europei cu Australia incorporată.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente