(doc) Vacanța de iarnă și cea de Paști nu vor fi modificate

4459516-mediafax-foto-bogdan-danescu
Foto:Veste bună pentru elevi: Vacanțele nu for vi micșorate PC: enational.ro

În zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie curent, elevii din instituțiile de învățământ preuniversitar se vor afla în vacanță. În anul curent de studii, vacanța de toamnă va fi mai scurtă cu trei zile și cea de primăvară cu două zile decât în anii precedenți.

Micșorarea numărului zilelor de vacanță a fost cauzată de faptul că majoritatea sărbătorilor naționale vor fi sărbătorite în zile lucrătoare. Acest fapt presupune scurtarea timpului alocat activităților didactice, ceea ce, implicit, va face dificilă parcurgerea eficientă a programelor curriculare. În acest an, Ministerul Educației își propune evitarea unei asemenea situații, astfel s-a decis scurtarea vacanțelor. Durata vacanțelor de Crăciun și de Paști a rămas neschimbată. Trebuie de remarcat că spre deosebire de alte țări, în anul trecut de studii elevii moldoveni primăvara au avut două vacanțe: una de șapte zile și alta de 10 zile la Paști.

Conform Legii Învățământului, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni, adică 175 de zile. Din cauza sărbătorilor naționale, anul școlar precedent a avut doar 166 de zile, cu nouă zile mai puţin. Acest fapt a cauzat introducerea orelor suplimentare, pentru a recupera materialul didactic pierdut, astfel asigurându-se continuitatea actului educațional.

Durata vacanțelor a fost modificată pentru a racorda Planul-cadru la Legea Învățământului. Prin această ajustare, acest an școlar va avea 170 de zile. Ministerul Educației își dorește ca elevii să obțină studii de calitate, astfel să fie pregătiți pentru evaluările de la toate treptele. Profesorii de asemenea sprijină aceste modificări, deoarece în acest mod îşi pot face datoria corect şi responsabil, reușind să parcurgă materia prevăzută de curriculum. Ministerul Educației își dorește respectarea legislației în vigoare.

Pentru comparație, în Estonia anul de studii are o durată de nu mai puțin de 175 de zile, în Finlanda, în anul școlar numărul total de zile de studii este de 190 și a început la fel la 2 septembrie. În România în anul școlar sunt 176 de zile. În Marea Britanie anul școlar are 190 de zile.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente