Printr-o combinaţie reuşită dintre patrimoniul naţional şi tradiţii populare, pe 21 martie, în satul Trebujeni, din raionul Orhei a fost inaugurată terasa „Vilei Roz”, pensiune ce se înscrie perfect în oferta turistică de nișă specifică ţării noastre: turism vinicol, gastronomie tradiţională şi aventură rurală. Pensiunea și-a redeschis porțile după ce a fost renovată cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională și a Guvernului Suediei prin Proiectul de Competitivitate din Moldova.
La eveniment au participat mai mulți oficiali de rang înalt printre care Ministrul Culturii al Republicii Moldova, Monica Babuc, Asistentul Interimar al Administratorului USAID pentru Europa și Eurasia, Margot Ellis, Reprezentanta USAID Moldova, Karen R. Hilliard şi alte autorități publice raionale şi locale.
După ce au fost întâmpinați cu pâine, sare și cu un pahar din Vinul Moldovei, gazdele însoțite de o ceată de copii îmbrăcați în haine naționale le-au oferit oaspeților și câte un Mărțișor, simbol tradițional al primăverii. Şi pentru că gazda „Vilei Roz” se mândrește, că oferă turiştilor tradiţii locale bine conservate, vizitatorii au fost invitaţi să testeze serviciile oferite de pensiune la un un atelier de gătit prăjituri de casă cu dulceață de trandafiri, flori crescute în grădina vilei. Ulterior, oaspeții au fot îndemnaţi să guste din dulciurile preparate.
Margot Ellis, Asistentul Interimar al Administratorului USAID pentru Europa și Eurasia: „Sunt extrem de bucuroasă să mă aflu în Republica Moldova și să gust din ospitalitatea moldovenilor. Inaugurarea acestei pensiuni rurale va impulsiona turismul de nișă din Moldova, care are un mare potențial de dezvoltare și poate deveni o industrie sustenabilă și competitivă oferind locuri de muncă pentru locuitorii de la sate. Tocmai aceste acțiuni se înscriu în obiectivele strategice ale Agenției SUA pentru Dezvoltarea Internațională (USAID): de a susține eforturile Moldovei pentru promovarea unei economii puternice, diversificate și orientate spre export, prin creșterea competitivității și eficienței în industriile-cheie. Sectorul turismului din RM este unul din aceste sectoare.”
Monica Babuc, Ministru al Culturii al Republicii Moldova: „Rezervaţia cultural-naturală „Orheiul Vechi” are o sumedenie de monumente arheologice extraordinare și sperăm să fie inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cu ajutorul suportului oferit de USAID Moldova și Guvernul Suediei vom dezvolta acest sit geografic și istoric, iar deja șase pensiuni au fost incluse în listă pentru a fi renovate, iar produsele lor turistice urmează să fie promovate și în afara țării. Toate acestea vor atrage un număr mai mare de turiști străini, întrucât Republica Moldova are ce arăta și cu ce se mândri.”
Datorită suportului oferit de Proiectul de Competitivitate din Moldova, fințat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională şi Guvernul Suediei, pensiunile rurale din Moldova se reinventează ca şi destinaţii turistice. Proprietarii a şase vile din regiunea Rezervaţiei cultural-naturale „Orheiul Vechi”, printre care se află și „Vila Roz”, demonstrează că orice aşezare poate deveni atractivă vizitatorilor, dacă e înconjurată de o arie naturală protejată şi sunt depuse eforturi pentru a crea şi oferi servicii de calitate. Astfel, pensiunile au benenficat de programul de asistență al Proiectului de Competitivitate din Moldova care le-a oferit: suport financiar pentru efectuarea lucrărilor de renovare şi design, consultanţă în crearea şi organizarea facilităţilor pensiunii, precum şi asistenţă în promovarea serviciilor turistice.
Realizările se înscriu în activitățile Memorandumului de Înțelegere privind asistența oferită în vederea susținerii dezvoltării și promovării Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi” ca şi destinație turistică în perioada 2016-2017, document semnat de USAID Moldova, Ministerul Culturii și Agenția Turismului. Memorandumul prevede un set de acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea regiunii ca obiectiv turistic sustenabil, inclusiv oferirea de asistență tehnică și financiară pensiunilor rurale și centrelor meșteșugărești din zonă.
Beneficiind de asistenţă şi suport, „Vila Roz” dispune astăzi de două case renovate şi oferă vizitatorilor toate facilitățile necesare.
Liuba Railean, proprietara pensiunii „Vila Roz”: „Datorită suportului oferite de USAID și Guvernul Suediei am reușit să renovăm terasa și să instalăm un nou sistem de încălzire ce ne va oferi posibilitate să extinde sezonul turistic și pe timp de iarnă. Pentru iubitorii de camping am pregătit o zonă specială în curte. Bucatele pe care le pregătim sunt tradiţionale moldoveneşti: zeamă, mămăligă cu friptură, plăcinte, sarmale, clătite şi multe altele. Aici, la „Vila Roz” oferim servicii turistice autentice, inspirate din datinile și tradițiile strămoșești, iar turiștii sunt impresionați de tot ceea ce văd.”
Pentru a deveni mai atractivă turiştilor, pensiunea va continua să beneficieze de asistență internaţională, la fel ca şi celelalte 5 pensiuni beneficiare ale proiectului. În următorii ani, Proiectul îşi va redirecţiona suportul în vederea diversificării și ameliorării produsului turistic, sporirea parteneriatelor cu agențiile și tur-operatorii, precum și în promovarea acestor unități de cazare rurale. Toate aceste acțiuni vor fi realizate în parteneriat cu asociațiile sectoriale de turism care au drept scop dezvoltarea turisului receptor în Republica Moldova.
Tudor Moraru, primarul satului Trebujeni : „Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi” este un obiectiv turistic emblematic pentru Moldova și orice turist trebuie să facă măcar o vizită aici. Pensiunile din regiune oferă o serie de servicii turistice ce păstrează autenticitatea tradițiilor, a bucatelor moldovenești și a ocupațiilor caracteristice vieții de la țară. Sunt absolut sigur că reabilitarea pensiunile rurale vor avea un impact pozitiv asupra ofertei de servicii turistice din Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”, una din cele mai vizitate locuri din Moldova.”