Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) invită organizațiile de tineret să participe la o sesiune de instruire privind dezvoltarea campaniilor de colectare de fonduri.
În conformitate cu Strategia CNTM, organizația și-a propus să ca prioritate abilitarea economică a tinerilor. Luând în considerație necesitatea de formare a surselor suplimentare de venit în cadrul organizațiilor și centrelor de tineret, CNTM a decis să intensifice eforturile pentru creșterea posibilităților de strângere de fonduri în mediul online pentru organizațiile de tineret și centrele de tineret.
Astfel, CNTM își propune să instruiască un grup de 25 de reprezentanți ai diferitor organizații de tineret cum să dezvolte campanii de strângere de fonduri online. Sesiunea va avea drept scop abilitarea ONG-urilor de tineret în utilizarea platformelor și instrumentelor existente, pentru a avea o campanie online de succes, precum și de a spori capacitățile și cunoștințele organizațiilor de tineret cu privire la modul de a derula o campanie eficientă de strângere de fonduri online. Participanții la training vor avea posibilitatea de a pune în practică cele studiate, prin organizarea unor ședințe de capacitare a membrilor organizațiilor, parte a campaniei privind capacitarea organizațiilor de tineret în colectarea de fonduri on-line.
Criterii de selectare:
# reprezentat al organizațiilor de tineret;
# interesat în campanii de colectare de fonduri;
# spirit de inițiativă;
# privilegii vor avea participanții care cunosc despre activitatea CNTM.
Persoanele interesate trebuie să completeze formularul de participare până în data 24.02.2017.
Ulterior cei selectați sunt invitați să participe la sesiunea de instruire cu trainerii Ion Bambuleac, Mihai Avram și Terentie Carp.
Persoana de lgătură este Daniel Cojocari, asistent Dezvoltare Instituțională CNTM, e-mail [email protected].